Alternativa nemuritoare

Iertaţi-mă că întreb: ce facem la 0-1. Dar şi mai şi, ce facem la 1-0?

Din tot ce am citit, văzut şi auzit pînă azi, în năvalnica hărmălaie de pronosticuri şi indicaţii privitoare la „ai noştri”, cea mai tare idee […]

Iertaţi-mă că întreb: ce facem la 0-1. Dar şi mai şi, ce facem la 1-0?

Din tot ce am citit, văzut şi auzit pînă azi, în năvalnica hărmălaie de pronosticuri şi indicaţii privitoare la „ai noştri”, cea mai tare idee mi s-a părut aceea a lui Ionuţ Lupescu: „Dacă atacăm, nu avem nici o şansă!”. E o viziune pe care o cunosc de 38 de ani, de la Guadalajara, atunci s-a născut ea, la prima noastră ieşire în lumea mare, după al doilea Mondial.

Cu mult înainte de dl Florin Călinescu şi galopantele sale demonstraţii – nimeni nu a clamat ca dînsul: „Vreau atacuri în valuri-valuri!” – noi ne-am luat de cap, de mîini şi mai puţin de picioare, în Cişmigiu şi la Pronosportul de vizavi de poştă, după meciul pierdut cu Anglia, acolo, în Mexic; fusese un 0-1 (gol oarecare Hurst) foarte echilibrat, cu o echipă tot fără un atac în valuri-valuri, dar bine articulată de ideea angelică a posesiei, voluptuoasă în a chinui geniile din faţă şi în a ţine scorul cît mai decent. De ce decent? „Decît un 0-1 ca ăsta, chinuit, mai bine luam un 0-5 glorios!”. Aşa am auzit atunci enunţîndu-se – de către studenţi şi pensionari mai presus de orice dubiu patrioţi 100% – alternativa asta care nu se va stinge mulţi ani de aici înainte. Cu mintea mea de atunci, m-am declarat, în scris, împotriva ipocriziei: „Eu ştiu cum ar fi arătat strada, birourile, blocurile şi Cişmigiul dacă englezii ne dădeau 4-5 boabe… N-om avea o echipă genială, dar nici nouă, chibiţilor, nu ne lipseşte nimic”. Cu mintea mea de azi, constat că sîntem tot acolo. Fiul admirabilului Culae Lupescu crede, în 2008, ca tatăl său în 1970.

Dacă – purtat de o anume ironie – pot să mă „bucur” de continuitatea problemei fundamentale, să mă răsfăţ în nemurirea unei idei, îmi pare rău că Andrei Vochin, luat de evoluţia jocului, nu a dezvoltat, în meciul cu Muntenegru, „gluma” lui deloc glumeaţă cu un 0-1 în minutul 2, din penalty; ar fi fost continuarea articolului său din Gazetă – cel mai acut, după opinia mea – în care dovedea negru pe alb incapacitatea echipei noastre de a răsturna un scor nefavorabil; este ceea ce mă îngrijorează „la zi”, mai mult ca orice: ce facem la 0-1? Dar, şi mai şi, ce facem la 1-0? Atacăm? Ne retragem pentru a smulge măcar un punct? Iertaţi-mă dacă sînt prea decent, dacă nu pronostichez nimic, dacă nu am ce să-l învăţ pe Piţurcă, dar acestea sînt, azi, întrebările mele majore, pline de optimism, desigur.