Nu, să nu le facem această plăcere!

Acel „la revedere” de luni al lui Radu Paraschivescu m-a prins într-o zi proastă şi – mă grăbesc să o spun – a avut un efect pozitiv. Eram într-o zi proastă, fiindcă mă făcusem de rîs negru în faţa mea […]

Acel „la revedere” de luni al lui Radu Paraschivescu m-a prins într-o zi proastă şi – mă grăbesc să o spun – a avut un efect pozitiv. Eram într-o zi proastă, fiindcă mă făcusem de rîs negru în faţa mea şi poate a multor cititori: scrisesem de joi pentru vineri că nu vreau să iau la mişto autocritica ăluia (iar am hotărît să nu-i mai aştern numele), că atunci cînd un credincios îşi recunoaşte greşelile şi se jură că se va îndrepta nu e cazul să fim de prost gust amintindu-i că de atîtea ori a minţit… Mă rog, mă luase un puseu de bună credinţă. De comun acord cu Alin Buzărin renunţasem la P.S.-ul articolului în care precizam că textul meu era scris înainte de disputarea meciului Steaua-Rapid. Ni s-a părut inutil. Vineri dimineaţă, după meciul acela cu capul spart, după declanşarea scandalului, citindu-mă, mi-am tras două palme zdravene: cum de l-am crezut? Mă ferisem de prostul gust şi el se lăfăia pe toate posturile într-un prost gust de pleşcar fericit: cîştigase deja cu 3-0 un meci în care Rapidul avea 1-0 şi juca mult mai bine, dar Cel de Sus îi auzise ruga înfricoşată şi-l pusese pe unul să arunce cu o brichetă; cu o vulgaritate incredibilă Îl amesteca din nou pe Doamne-Doamne în violenţele unor imbecili, Îl implica în meschinăriile unei victorii netrebnice, punea mizeria umană pe seama unei milostivenii Divine. Pe scurt: avea sfruntarea de a-l slăvi pe Dumnezeu, ca instigatorul acelui act huliganic. Nu mai ajunsese niciodată atît de departe, mai departe de UEFA, mai departe de FIFA.

Trei zile, de vineri pînă luni, m-am gîndit intens să renunţ la meseria mea de cronicar sportiv. Îmi era clar şi trist. Într-o lume în care toţi se dau deştepţi, nevinovaţi şi exemplari, sîntem în cele din urmă la mîna unui haidamac cu mintea cît o brichetă? Ca luni, să-l citesc pe Radu Paraschivescu, să-l înţeleg, să fiu – ca de obicei – de acord cu el. În publicistica noastră sportivă, Radu deţine în cea mai înaltă măsură exact ceea ce el numea la neuitatul cronicar italian Giorgio Tosati – „autoritatea blîndă”. Tocmai în numele ei, după ce l-am citit, i-am spus imediat „Nu!”. Nu trebuie să le dăm satisfacţie celor care asta vor: să nu-l mai citească pe Paraschivescu, să nu-l mai audă în analizele lui de-o crudă politeţe. Radule, nu le face această plăcere! Sînt hămesiţi după ea. Dacă greaţa noastră onestă îi lasă rece, renunţarea îi încîntă. Mai bine să fim cît de cît bucuroşi pentru acest meci plin de vitalitate în faţa ruşilor. Singura mea rezervă este ca acest 3-0 să nu aibă soarta acelui amical, 5-1, cu Germania din Giuleşti. Şi să ne uităm, o clipă, la Olanda asta care, fie şi cu Austria, poate da 3 goluri în 45 de minute.