Nu sînt dispus să trag concluzii!

Mă îngrijorează mai mult uşurinţa cu care trecem de la lăudăroşenie la deznădejde.Unul din cei mai importanţi scriitori francezi, de găsit în orice dicţionar la litera F, Flaubert, un geniu foarte hain cu speţa umană, ne-a lăsat o idee de […]

Mă îngrijorează mai mult uşurinţa cu care trecem de la lăudăroşenie la deznădejde.Unul din cei mai importanţi scriitori francezi, de găsit în orice dicţionar la litera F, Flaubert, un geniu foarte hain cu speţa umană, ne-a lăsat o idee de o mare duritate pe care nu aş ezita s-o pun pe frontispiciul Gazetei noastre, o zi, două, pînă ne trece gustul acestui 0-1 de la Tel-Aviv; o traduc fără să mă scuz: „Prostia constă în a concluziona”. Am chef să-l ascult pe Flaubert, chit că, precum Caragiale, nu a văzut niciodată un meci de fotbal, dar, în schimb, s-a priceput extraordinar în detectarea prostiei omeneşti. Nu am chef să fiu mai prost decît prima repriză, faţă de care a doua – cu cele trei curse splendide ale lui Mutu – a părut consistentă…. E sigur că aşa cum zice Piţurcă: „Un amical e un amical” – un şlagăr de-o viaţă – şi că la Europene va fi altceva, dar se naşte întrebarea în ce sens?, dacă Dică va continua să fie atît de „stupefiant”, dacă Mutu în orgoliile lui va vrea chiar să facă totul sau invers: dacă băieţii vor prinde, în grupă, trei zile formidabile? De ce nu? Încă nu ştim şi nu văd de ce am începe de pe acum să trepidăm urît.

A, desigur, poţi să fii îngrijorat punctual de forma lui Dică, de inexistenţele lui Marica, dar a fi îngrijorat e cel mai uşor, la fel de uşor ca a declara tot timpul că „îi batem pe toţi”, că „vom fi surpriza grupei” şi alte aiureli. De ce nu ne îngrijorează fanfaronada, uşurinţa cu care din lăudăroşenie cădem în deznădejde? – Aceasta (o scriu fără teama că l-aş justifica pe Piţurcă) mă nelinişteşte mult mai mult decît un foarte neplăcut 0-1 la Tel-Aviv. Iar întrebarea neagră, la miez de noapte: credeţi că avem faţă să jucăm cu Italia, Franţa şi Olanda?, la ora asta nu mă asaltează. După ce am văzut miercuri seară, răspunsul este aproape distractiv: păi,nu, cum să nu facem faţă dacă Olanda „noastră”, cu care demult nu mai facem feţe-feţe, bate cu 3-0, la Split, pe revelaţia revelaţiilor, Croaţia…? Ce concluzie să tragem de aici? Una singură – ce bine că nu sînt azi cronicar croat! Pe scurt: şi în fotbal, nimic nu e mai greu decît să fii inteligent, adică să te menţii rezervat în certitudini. Dar – şi acesta-i un adevăr de mult verificat – nu ne place deloc ceea ce-i greu.