Radu Cosașu

Excese? Violență? Pamflet? Uitați-le! Așa veți descoperi frumusețea textelor unui ziarist care se definește ca extremist de centru

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Cosașu
„Wow!”-ul lui Lineker

„Wow!”, mi-am permis să exclam și eu, cu entuziasm chiar, aflând de acel „Wow, e om!” cu care a comentat Lineker ratarea de către Messi a penalty-ului din minutul 45, la 1-1, cu PSG. Ca să-i înțelegi geniul conciziei trebuie […]

...

Detaliile unor ”optimi”

Inutil să ne precipităm în comparația prestațiilor lui Messi și Ronaldo sau între cele ale lui Haaland și Mbappe în „optimile” Ligii Campionilor. Ar fi prea abrupt, prea categoric. Dar putem trăi fără judecățile categorice? – fiind în plin faliment […]

...

Prietenul meu „cormoranul”

Poate că voi stârni ceva indignare afirmând aici, fan Manchester United, că fanii lui Liverpool îmi sunt tot mai simpatici și mai apropiați. Știu de ce: ne leagă faptul dureros că am pierdut și noi, și ei, titlul, Guardiola și […]

...

Merci, Giroud!

Merci, Giroud! Merci de două ori: în primul rând pentru golul înscris dintr-o „foarfecă” magistrală, ceea ce azi nu se practică prea des, având în vedere crunta tehnică a apărărilor. Desigur, e un entuziasm puștoiesc la ceea ce L’Equipe numea […]

...

”E Mbappe cel mai bun din lume?”

„Ce se întâmplă, v-ați pierdut mințile?”, extind întrebarea lui Lineker când a auzit că la Liverpool vor să-l dea afară pe Klopp pentru căderea din clasament. O extind, poate o și exagerez după această noapte nu atât de furtunoasă, cât […]

...

Nici o milă pentru cel obosit!

În două provocări nu trebuie să intrăm azi, decît dacă vrem cu orice chip să fim stupizi. Prima: să discutăm pe larg, pro şi contra, cît de bine, rău am căzut la Mondialele din 2010, adică peste 3 (trei!) ani, […]

joi, 29 noiembrie 2007, 3:39

În două provocări nu trebuie să intrăm azi, decît dacă vrem cu orice chip să fim stupizi. Prima: să discutăm pe larg, pro şi contra, cît de bine, rău am căzut la Mondialele din 2010, adică peste 3 (trei!) ani, cînd noi nu ştim cu cine vom da şi ce vom face la anul, la Europene… Pe ce lume ne găsim? Ce-i în mintea noastră? Sper ca de duminică să ne concentrăm pe vrabia din mînă. A doua: să ne batem capul cu ultimele declaraţii ale unuia despre care ştim – chiar din gura lui, într-un moment de stranie luciditate – că minte atunci cînd nu glumeşte şi glumeşte cînd nu minte. Nu văd vreun rost să-l plîng pentru că marţi spre miercuri a trăit „cea mai neagră noapte din viaţa lui”. Glumă sau minciună, îl priveşte. La cîte nopţi negre ne-a oferit demagogia lui, nu-i deloc o răutăciune să scriu că nu-mi pasă.

În fond – pentru a rămîne strict la fotbalul nostru – ceea ce i s-a întîmplat Stelei e regretabil, dar nu enigmatic; e unanim acceptat că prima repriză a fost cea mai bună din actualul sezon, cu o precizare obligatorie: în faţa cui? A unor cehi care altceva decît un pressing normal nu ştiau; a unor cehi calitativ peste bieloruşii şi polonezii cu care Steaua s-a chinuit pînă a dat cu ochii de Arsenal şi Sevilla. Singura problemă era aceea dacă în repriza a doua se puteau menţine ritmul şi viteza mulţumită cărora se putea ajunge – vorba cehilor! – la 3-0 pînă la pauză. Nu, nu s-au menţinut. Asta-i tot.

Desigur, se poate vorbi de oboseală, ipoteză valabilă pentru jucătorul român, dar nu prea europeană, dacă ne gîndim la cîte meciuri joacă săptămînal măcar cei din grupa noastră. Nu există milă şi „înţelegere” în Europa fiindcă te găseşte obosit. Asta ţine doar în liga lui Mitică. Dacă te prinde obosit europeanul serios, fie el ceh, se dă cică „şmecher” şi marchează nemilos, dar impecabil, pe lîngă Goian, „unul din primii cinci stoperi ai omenirii”, cum se emisese la Bucureşti. Degeaba îi spui că erai după un meci penibil cu Pandurii şi după un derby cu Dinamo. Nu-i de ajuns să baţi un Dinamo inexistent ca să emiţi pretenţii în Europa. O asemenea performanţă nu emoţionează nici pînă la Praga.

O, se mai poate vorbi şi de ghinion, dar în acest domeniu există un român care, probabil, nu are egal în Europa: Mircea Lucescu. Ceea ce a păţit la Glasgow, tot în ultimele secunde, ca şi la Doneţk cu Sevilla – şi astea-s doar ultimele nenorociri majore – nu merită decît titlul dat ieri în Gazetă: „Oribil!”. Sincer vorbind, în imediat, ce va face Şahtiorul lui Mircea cu Benfica la 4 decembrie mă interesează ceva mai mult decît următoarele 5-6 etape din războiul româno-român dintre Bucureşti şi Cluj. În planificările angoaselor mele, am şi eu unele drepturi de european din est.

Comentarii (13)Adaugă comentariu

Comentează