„Să mergem să ne destrăbălăm!”

Iată o idee mult mai mobilizatoare azi decît gîndul la o grupă fericită. Susceptibil cum îl ştiu, sper totuşi ca Piţurcă să nu se încrunte cînd va citi această felicitare din partea mea. Îl felicit, cu entuziasm, fără umbră de […]

Iată o idee mult mai mobilizatoare azi decît gîndul la o grupă fericită. Susceptibil cum îl ştiu, sper totuşi ca Piţurcă să nu se încrunte cînd va citi această felicitare din partea mea. Îl felicit, cu entuziasm, fără umbră de ironie, pentru cea mai înţeleaptă vorbă rostită de dînsul imediat după meciul izbăvitor cu Albania: „Să mergem să ne destrăbălăm!”. Iată ce trebuia spus. Că nu mă aşteptam să o aud din gura lui, nu are importanţă. Greşeam sau nu, ani de zile l-am privit pe Piţurcă ca pe un antrenor serios, dar lipsit de humor. Cred că această calitate – humorul, buna dispoziţie – este esenţială în orice sport şi cu atît mai mult în această fericită belea numită fotbal. Mi se poate răspunde că, dimpotrivă, e un fleac de defect… Nu are rost să ne luăm de cap şi pentru asta.

O chemare la chef mi se pare azi o idee mult mai mobilizatoare decît gîndul la o finală sau la o grupă fericită în care să ne fie uşor. Cît de uşor? Toate grupele sînt grele de probleme pentru absolut toate echipele; nu mi se pare deloc lejeră nici măcar grupa lui Ionuţ Iordache, de ieri, din Gazetă, cu Austria, Suedia şi Turcia. Cu tot humorul necesar, ne va fi cumplit. Un gust a ce ne aşteaptă – fără a intra în panică, se cuvine spus pentru a respecta greşelile – l-am avut deja miercuri cu acel abracadabrant meci dintre Anglia şi Croaţia. De ce se omorau croaţii pe deplin calificaţi? Din orgoliu? De unde atîta metafizică? De ce nu au avut orgoliu metafizic sîmbătă, cu Macedonia? Dacă era numai fizică – fizica banilor şi maşinilor din Rusia? Se acceptă, la nivel european, becalizarea stimulentelor? Bravo nouă, iar sîntem exemplari… Şi englezii? Cînd au mai jucat aşa de nătîng? Niciodată nu am văzut în ochii lui Lampard şi Gerrard atîta tristeţe a neputinţei. Să fi ajuns şi ei la concluziile lui TRU? Nu-mi place povestea drobului de sare, dar dacă tot sîntem veseli, mă încearcă o idee: Vom putea trage vreodată timp de 90 de minute în ritmul de pe Wembley? Vi se pare că sînt prea destrăbălat dacă mă întreb de pe acum – în plină reconciliere – dacă vom reuşi, indiferent în ce grupă, să răsturnăm un scor nefavorabil? Şi asta vi se pare un fleac?

Bun, gata – turnaţi-mi un pahar ca să toastez cum ştiu, în pofida oricărui diabet: ferice de antrenorul care poate spune băieţilor săi: „Hai la un chef!”. Aşa să rămînă vorba şi după Europene.