Amintirea unui luxemburghez

Printre toate minunăţiile săptămînii – golurile lui Kaka şi Rooney, pasa lui Scholes, pasa lui Drogba către Cole, cursele lui Giggs şi Seedorf – mie îmi joacă în faţa ochilor un cineva cum nu se poate mai derizoriu în lumina […]

Printre toate minunăţiile săptămînii – golurile lui Kaka şi Rooney, pasa lui Scholes, pasa lui Drogba către Cole, cursele lui Giggs şi Seedorf – mie îmi joacă în faţa ochilor un cineva cum nu se poate mai derizoriu în lumina acestui Manchester – Milan. Nu-l numesc – o să-i spun luxemburghezul. Arbitrul acela care, în tur, la Sevilla, la 1-0 pentru Tottenham le-a oferit spaniolilor un penalty mai buimăcitor decît cel acordat Vasluiului de către Bulumăceală sau cum îi zice… Nu l-a sfîşiat pe loc sau în zilele următoare nici un englez, nu am citit nici o declaraţie bubuitoare a vreunui supus al Majestăţii sale, Elisabeta a Angliei. Tottenham, s-a supus şi a fost eliminată. Dacă nu era penalty-ul ăla, dacă nătărăul acela nu desfigura meciul atît de repede, dacă… dacă… Repet, nu-l pot uita, mă enervează că nu-l dau naibii, dar mă psihanalizez şi îmi dau seama de ce. Din cauza bineînţeles a mea, a românilor, în general, a Rapidului, în special.

Ca după un 1-4 cu Dinamo atît de clar să urli împotriva arbitrului e curată prostie. Acest 4-1 din Giuleşti nu se compară în limpezimea lui cu acel 4-2 al lui Dinamo din Ghencea, în faţa Stelei. Este tot atît de evident că Rapidul a jucat mult mai bine cu Steaua, într-un meci care l-a întristat foarte rău pe domnul Copos. După acea înfrîngere în faţa Stelei, într-un meci exemplar pentru campionatul nostru, domnul Copos a făcut mari şi grave nazuri. Acum, la capătul celei mai slabe prestaţii a băieţilor săi din ultimul timp (a nu se uita primele 40 de minute şi mai ales primul sfert de oră…), patronul ridică în slăvi echipa pentru că „a jucat excepţional”, îşi bagă mîna în buzunar firifisindu-i cu o primă pentru un meci de uitat şi, ca o concluzie, îl agresează dur pe „luxemburghezul” de serviciu, Colţescu. Avem aici cel mai proaspăt cocktail: 33% incompetenţă, 33% fudulie, 33% injurie. Se consumă cu gheaţă sau nu, dar cu o indecenţă epidemică. Domnul Borcea, de pildă, se laudă că Dinamo nici nu mai are adversari în România şi tremură de nerăbdare să dea ochii, în Europa, cu Lyonul şi Realul presupun, ca să ne gîndim la două repere semnificative… Şi dacă vom da din nou de un luxemburghez? Cînd vom înţelege că, obsedaţi de arbitraj, uităm de fotbal, atunci vom face un pas mai mare chiar decît acela de a o fi întîlnit pe Benfica în Cupa UEFA. La baza culturii fotbalistice stă decenţa. Sir Alex a spus despre Manchester şi Milan că sînt două echipe frumoase. Numai atît. Nu mai mult, dar nici mai puţin.