Violenţa va triumfa o dată cu prostia?

Zilnic umilită, inteligenţa ne interzice optimismul. Nu cred că sînt un exagerat cînd recunosc că de la Catania încoace mă simt zilnic tot mai agresat de prostie. Chiar dacă nu m-a lovit deocamdată un pietroi sau o bîtă, violenţa prostiei […]

Zilnic umilită, inteligenţa ne interzice optimismul. Nu cred că sînt un exagerat cînd recunosc că de la Catania încoace mă simt zilnic tot mai agresat de prostie. Chiar dacă nu m-a lovit deocamdată un pietroi sau o bîtă, violenţa prostiei omeneşti mă traumatizează, mă umileşte. Constat că inteligenţa nu prea are soluţii, e inoperantă. Ideea – cică sănătoasă – ca jandarmeria „să bată la ei ca la fasole” primeşte imediat o replică: huliganii au adresele multor jandarmi şi abia aşteaptă să-i taie de la brîu în sus sau în jos. O cred. O altă idee ar fi să le dai derbedeilor 10 ani de puşcărie fiindcă ei de altceva decît de frică nu ştiu.

Dar Cristi Chivu recunoaşte deschis că şi lui, ca jucător, i se face frică să mai intre la minge cînd carabinierii încep să dea cu lacrimogene. Frica e epidemică. Se vine cu exemplul englez, să băgăm şi noi camere de luat vederi pe stadioane, să înfiinţăm şi noi celule pentru dezmăţaţi în secţiile de poliţie. TRU demitizează miracolul englez: piano, piano, hooliganii se bat vajnic în străinătate şi cînd mai pot se omoară prin pub-uri şi pe străzi. La care eu adaug: nu-i cunoaşteţi pe români, ce pot face la o secţie de poliţie… Se mai flutură şi aiureala aia cu schimbarea mentalităţilor… Pentru mine, asta se va împlini atunci cînd în lume şi deci în România în locul petardelor şi urletelor de ură se vor flutura batistele albe, ca zilele trecute pe Bernabeu, în semn de indignare faţă de jocul echipei. Cînd va fi asta? Poimarţi! Da, sînt sceptic. Inteligenţa mi-o cere.

Dar ce e inteligenţa? Într-un eseu celebru, care nu cred că se dă la Bacalaureat, Mihail Ralea o definea pornind de la un exemplu simplu: două studente se certau de mama focului într-o problemă oarecare şi la un moment dat, una din ele, foarte enervată, i-a strigat celeilalte: „Aşa-mi trebuie, dacă stau de vorba cu o tuberculoasă!”. Prostia e tocmai neputinţa de a deosebi noţiunile. Inteligenţa, se înţelege, e pe invers: a nu le confunda. Toate analizele sociologice ajung la ideea că huliganismul de pe stadioane vine din enorma confuzie dintre sport şi politică, sport şi şomaj, sport şi anarhie dusă pînă la libertatea de a da la cap. Din această confuzie se trage violenţa prostiei care-şi face şi ea de cap. Ea proliferează mai ceva ca aviara. Alaltăieri, unei telespectatoare care îşi permitea să-i spună că după opinia ei el e lipsit de bun-simţ, Gigi Becali îi striga din studio: „Eşti o comunistă!”. Era definiţia lui Ralea adusă la zi. Ieri, citeam într-o casetă a Gazetei, un panseu al lui Vasile Turcu, care spera ca înaintea meciului cu Dinamo, „pe Simao să-l mai doară şi stomacul, să mai aibă crampe stomacale, că doar şi el e om…” Am drept la o minimă violenţă numind această indecenţă în pofta de victorie o prostie?