Incredibilul Ionuţ Popa

Un sentiment neexpirat: confraternitatea. De cînd mă ştiu cronicar sportiv – şi sînt cîteva decenii obsedante – studiez cu creionul în mînă, fără vanitate, cu o confraternitate radioasă, anchetele Gazetei la sfîrşit de an fotbalistic. Sînt pentru mine mai tari […]

Un sentiment neexpirat: confraternitatea. De cînd mă ştiu cronicar sportiv – şi sînt cîteva decenii obsedante – studiez cu creionul în mînă, fără vanitate, cu o confraternitate radioasă, anchetele Gazetei la sfîrşit de an fotbalistic. Sînt pentru mine mai tari decît orice talk-show, mai substanţiale decît orice pamflet, mai pasionante decît un clasament. Aici, toţi sîntem polemici şi taciturni, competenţi şi sobri, decişi şi discutabili; dau icnet de satisfacţie – şi chiar telefoane – cînd mă întîlnesc în opţiuni cu cineva, fie şi un necunoscut care a votat ca mine; nu ţin să intru într-o majoritate zdrobitoare, ci să nu fiu singur ca un popîndău trist şi încrezut. Aici nu încape orgoliu, doar bucuria unei potriviri în gînd şi gust, căci fără gust nici în fotbal nu faci nimic.

Anul acesta am fost nerăbdător să aflu cu cine am mers împreună pe ideea 1 Coman, 2 Marica la jucători, 1 Mircea Rednic, 2 Mircea Lucescu la antrenori, cu naţionala de tineret la decepţii. Că au ieşit primii Dică şi Mutu nu mi-a trezit vreo antipatie şi nici vreun complex de inferioritate. De ce nu i-am pus primii? Nu sînt la ONU ca să fac motivaţia votului. M-am simţit însă vesel – aşa cum ne ura de Sărbători Caragiale: Să fiţi sănătoşi şi veseli! – că, fără să ne fi vorbit, sînt împreună cu Bergodi, cu Radu Paraschivescu şi cu Adrian Florea în votul pentru Coman number one, dar şi cu TRU şi Radu Naum pentru 1 Marica şi 2 Coman. Tot cu TRU – alături de Aurelian Botezatu şi Cătălin Gheorghiu m-am nimerit şi la antrenori, ceea ce mi-a făcut ziua şi mai bună. La decepţii – nici o decepţie: au văzut ca şi mine Sabău, Cîrţu, Paul Cazan, Rednic şi Nicolae Badea, toţi cei de la FC Naţional (mai bine se uitau la ei înşişi!) ca să nu încep cu cei ai Gazetei: Viorel Tudorache, Marius Mărgărit, Ionuţ Petrişor, oameni pe care un 1-5 cu Germania i-a durut mai mult decît eşecul lui Carlos. Dar cel care m-a copleşit a fost Ionuţ Popa, antrenorul Ieşilor: m-am potrivit cu ochiul dînsului la toate cele trei capitole! Incredibil! – am exclamat pentru prima oară în acest an. De mult mi-l fixasem drept cel mai năzdrăvan humorist dintre antrenorii noştri, foarte slabi la capitolul ăsta, hazul, pe care mai toţi îl confundă cu fudulia. Acum – şi nu cred că sînt un sentimental expirat – îl salut ca pe un confrate cu care mă simt bine şi mai competent în lume şi de Revelion.

Oricum, pe intern parcă m-am descurcat mai uşor decît pe extern: nu l-aş fi votat pe Cannavaro nici dacă mă plătea Moggi; cu „Dinţho” al meu mă torturau cîteva scrupule, după Mondialul acela nefericit; cu Zidane mă ţinea un junghi în piept. Şi atunci…? Propun să ne concentrăm asupra acestor delicioase piftii şi salate de boeuf.