Primăvara UEFA ca paradis fotbalistic
Cred mai mult în spusa lui Toulalan decît în spusele lui MM Stoica. Şi pixul meu poate pune presiune. Exact ca atunci, după acel bubuitor 4-1 de la Kiev, el, pixul, mă presează ca să mă uit bine la acest […]
Cred mai mult în spusa lui Toulalan decît în spusele lui MM Stoica. Şi pixul meu poate pune presiune. Exact ca atunci, după acel bubuitor 4-1 de la Kiev, el, pixul, mă presează ca să mă uit bine la acest plăcut 1-1 lyonez şi să cer din nou, fară teamă că plictisesc, să nu înnebunim! Să stăm ceva mai blînzi şi să ne facem analizele. Nu stăm bine cu analizele fotbalistice. Domnul Mihai Stoica zice cu o stranie incompetenţă la cît orgoliu deţine că „acest 1-1 e un rezultat mai mare decît victoria de la Kiev”. Cum adică? Uităm pînă la ce dezmăţ al imaginaţiei s-a ajuns atunci? La debut în Cupa Campionilor, eram deja în finală şi se anunţau vile pentru jucători, cu garaje, cu băi şi piscine pentru nepoţi. A urmat, acasă, cu Lyon şi Real un 1-7 puternic antiinflamant. Ne-am calmat şi am pornit să bîjbîim printre adevăruri: prea mult respect faţă de crocodili, prea mare presiunea rezultatului, prea evident decalajul dintre bogătani şi sărăntoci şi aşa mai departe; s-a fixat un nou obiectiv: Steaua să prindă măcar Cupa UEFA; singurul meci serios a devenit şi a fost returul cu Kievul; cum-necum, s-a bifat! Cît fotbal trebuie să ştii ca să înţelegi că retururile de la Madrid şi Lyon s-au jucat sub o altă presiune? După 1-7 acasă, s-a realizat în deplasare, per-total, un 1-2 onorabil statistic; s-a trecut prin urmare la un nou delir: Steaua joacă mai bine afară! Da, cînd, ca şi crocodilul din faţa ei, nu mai are pe cap şi în picioare problema rezultatului, angoasa decisivului. Mai mult decît în grandomania domnului Stoica, cred în spusa lui Toulalan: „A fost un bun antrenament pentru noi…” Nu ne pasă, punem la cale o nouă exaltare: eliminată logic din Liga Campionilor (ca toate echipele din Est!), se trîmbiţează performanţa Stelei de a se fi calificat în primăvara europeană. Aşa îi zice Cupei UEFA, pe româneşte, idilic, paradisiac: primăvară. Acolo, într-o 16-ime cu Werder, să zicem, acolo, pe eliminatelea, nu va mai fi presiune? Deja se delirează după o finală Steaua – Dinamo…
Acestea fiind zise, am timp să adaug că meciul de la Lyon a fost, în sine, simpatic, ataşant, la un nivel tehnic şi respiratoriu aproape imposibil de atins în campionatul nostru de judeţ al sărmanilor. O scriu liniştit: nici o echipă românească nu ar fi jucat mai bine ca Steaua la Lyon. Mai ales Dinamo ar trebui să stea la locul ei (locul 34 în clasamentul pe noiembrie al Federaţiei Internaţionale de Statistică). Oricît de infernală i-a fost grupa UEFA, din ea nu au făcut parte Lyonul şi Realul. Dacă (slavă lui Dinho!) nu mai e posibil „s-o aducă” pe Barca la Bucureşti, şi dacă vine Bremen, ideea rămîne aceeaşi: azi, totuşi „a aduce” la Bucureşti o mare echipă nu mai e o performanţă, ci a o conduce pe tabelă după tur şi retur.