Mersi, Dinamo! Totuşi ai grijă de tine!
Nu mă găsesc în al nouălea cer precum Claudiu Niculescu, ci, într-o situaţie ceva mai nostimă: mă simt atras să scriu numai de bine. Nu ştiu dacă acest 2-1 cu un Leverkusen discutabil va face valuri în Europa – cum […]
Nu mă găsesc în al nouălea cer precum Claudiu Niculescu, ci, într-o situaţie ceva mai nostimă: mă simt atras să scriu numai de bine. Nu ştiu dacă acest 2-1 cu un Leverkusen discutabil va face valuri în Europa – cum s-a exprimat avîntat Bodgan Cosmescu – pentru mine problema este să nu mă las luat de val. De un val cald, plăcut – un val de bine, pe bune. Şi de ce nu m-aş lăsa de mi-e dragă ţara mea, cu campionatul ei mediocru, cu necazurile ei rutiere şi rufiere (de la rufe!), cu cîte şi mai cîte nasoale şi foarte nasoale, dar şi cu un Dinamo în cel mai bun meci al său din această toamnă de-o blîndeţe rară, cuceritoare? De ce nu am cunoaşte tandreţea ei şi în fotbal? E cazul.
Dinamo nu numai că s-a calificat în primăvara europeană după 17 ani, dar a realizat şi o partidă memorabilă; nu mai e nevoie să ne chinuim cu ipocriziile deja banale. Jocul – în complicaţiile lui tehnice şi morale – a fost la fel de bun ca rezultatul. Condusă prosteşte cu 1-0 în minutul 20, scoasă din ritmul bun al primului sfert de oră, bălnăganindu-se psihic alt sfert de oră, echipa s-a regăsit pînă la pauză, ca după aceea să atingă strălucirea celui de-al doilea gol, bun de pus în orice antologie mondială a fazelor de maximă inteligenţă: Ganezul a fost entuziasmant în vrăjirea celor trei fundaşi, în altruismul său faţă de un Claudiu desăvîrşit aflat într-o transă demnă de Totti. Claudiu, chiar dacă nu vrea statuie (şi bine face!), sper să accepte o odă: în afara celor două goluri, a mai aruncat două torpile magnifice, aceea din minutul 94, scoasă în corner de Butt, meritînd un alt destin.
Scriu toate acestea conştient că sînt dator cu un autodenunţ: rece faţă de parcursul triumfal din campionat, m-am numărat printre aceia care-o aşteptau pe Dinamo la potecuţă; aveam îndoieli – nu din rautate, ci dintr-o oarecare competenţă – în privinţa traseului ei între Urziceni şi localităţile din infernala grupă europeană. Am primit o replică tare: după cucerirea titlului de campioană a turului, cel mai valabil meci a fost acesta, al calificării fie şi într-o Divizie B, dar a Europei. Mersi, Dinamo, totuşi ai grijă de tine!
Uşor epuizat de atîtea elogii, am totuşi puterea să emit două obiecţii: a se termina, măcar pînă la primăvară, cu obsesia unei finale Dinamo – Steaua în Cupa UEFA! Măcar din superstiţie. A doua: a se înceta polemica stupidă cu nemţii, în problema coeficienţilor europeni. Măcar din decenţa aritmeticii.