Sînt de părere să nu pavoazăm

… şi fiţi sinceri, domnilor – căci îmi închipui că la ora aceea doamnele dormeau – prin minutele  alea 81 spre 90, cînd Chivu şi băieţii lui au început să o fîţîie, nu v-a trecut prin minte că iar vom  […]

… şi fiţi sinceri, domnilor – căci îmi închipui că la ora aceea doamnele dormeau – prin minutele  alea 81 spre 90, cînd Chivu şi băieţii lui au început să o fîţîie, nu v-a trecut prin minte că iar vom  avea parte de un 1-  1în ultimele secunde? N-a fost, bine că n-a fost, nici nu prea avea cum să fie la cît de slab jucau spaniolii fără 7 granzi, dar asta, desigur, e treaba lor şi nu e cazul să îi deplîngem noi şi mamele noastre . Şi nici să pavoazăm cu semne de exclamaţie. România piţurchistă a făcut meciuri mult mai bune decît acesta, pe care însă nu le-a cîştigat. Asta e viaţa şi să-i zicem mersi precum acestor zile de primăvară în noiembrie.

Sunt totuşi evidenţe peste care nu văd de ce am trece lejer. Prima repriză, pînă spre ultimele cinci minute, a fost interesatnă doar ca antrenament spaniol pentru perfecţionarea pressingului; se ştie, din bătrîni, că e o situaţie care nu ne place, dar cum-necum am suportat-o. Pentru măreaţa idee cu trei atacanţi nu trebuie să ai ochiul radar al lui Cornel Dinu ca să vezi că nu a ţinut, oricît s-a străduit Cociş să le telefoneze ceva serios. În defensivă venind mai toţi, minute întregi m-am întrebat dacă avem vreun jucător cu sarcini ofensive. Repriza a doua – cu nişte spanioli care nu mai ştiau nici ce e pressingul – ne-a permis ceea ce în limba română se numeşte luminos o descătuşare. Marica – pe locul lui – a confirmat că printre stranierii noştri trebuie pus imediat lîngă Mutu şi Chivu. Fie şi „oarecum împotriva cursului jocului”, după expresia de salutară acurateţe a lui Grădinescu, Iker Casillas nu a mai încasat de mult un asemenea gol simplu şi limpede. Iar parada lui la formidabilul şut din „25” al lui Chivu a fost una din cele cîteva clipe de fotbal adevărat ale acestui meci care mi-a mai dat o satisfacţie: Dani Coman; m-a citit sau nu vinerea trecută, aici, în Gazetă, cînd l-am propus number one de 2006, giuleşteanul s-a înscris la Cadiz exact în acest sens. Faptul că domnul Dumitru Dragomir e de aceeaşi părere cu mine cred că nu ne compromite nici pe unul nici pe celălalt şi cu atît mai puţin pe Coman.

Dincolo de ce s-a văzut cu ochiul liber, două chestiuni mă bîzîie insistent. Prima e punctuală, cum se zice azi, la noi, de la Vanghelie la Marko Bello: că de ce nu am avut în vară geniul programării pentru ca să dăm cu olandezii, acum în toamnă, cînd ei trec printr-o asemenea pasă neagră, iar noi, vezi matale, putem bate Spania cu 1- 0 într-un amical? Sîntem neobosiţi în a ne tortura cu întrebări inutile şi a le rezolva cu un optimism chinuitor. A doua ţine de o oarecare eternitate: acest 1-0 în deplasare cu Spania să nu aibă destinul acelui amical, 5-1 cu Germania din Giuleşti.

Radu Cosaşu l-a propus pe Dani Coman fotbalistul anului 2006