Caut number one la noi
Cîteva propuneri în şoaptă, nu chiar timide. Cred că nu sînt deplasat dacă mă întreb – la mijloc de noiembrie… – cine va fi jucătorul numărul unu al anului 2006 în România? În crescînda revoltă a patronilor care înfierează lenea […]
Cîteva propuneri în şoaptă, nu chiar timide. Cred că nu sînt deplasat dacă mă întreb – la mijloc de noiembrie… – cine va fi jucătorul numărul unu al anului 2006 în România? În crescînda revoltă a patronilor care înfierează lenea propriilor viteji de altădată, printre ameninţările sclavilor că pleacă dacă nu-s mai bine plătiţi şi riposta bogătanilor: „Du-te, că aduc alţii in locul tău!”, în comedia asta care idealizează din nou „jocul cu suflet şi inimă” uitîndu-se de tehnica esenţialelor membre inferioare, eu, unul, nu văd precis cine ar fi acel number one din spaţiul nostru fotbalistic. Mirel? Prefer să revăd la TVR Cultural vechitura aceea a filmului francez „După o atît de lungă absenţă”. Dică? Adică să uităm de meciul de la Piatra Neamţ care l-a făcut pe proprietarul său, într-un scurt moment de tristeţe, să se prăpădească de rîs, în pat, lîngă soţie? Nu se uită asemenea scenă nici la Judecata de Apoi! Goian…? Acela pe care preş-ul Ligii l-a văzut ca „peste tot ce are Realul în apărare”…? Există exagerări care pot zdrobi un om. Încît nu ar fi exclus ca – în enorma noastră generozitate – să-l consacrăm tot pe Bănel ca ăl mai bun din toţi, căci erou naţional este oricum. La Ganea nu îndrăznesc să mă gîndesc, s-ar putea să se ia şi de mine…
Totuşi, luat din scurt şi somat să fiu serios ca tot românul în fotbal, aş avea nişte propuneri în şoaptă, nu chiar timide: de pildă, Vio; de pildă, Petre Marin; de pildă, Claudiu Niculescu măcar pentru cîteva lovituri libere memorabile. Obiecţie: nu-s prea maturi, prea copţi? Contraobiecţie: ei, şi ce? Aceasta ar fi o dovadă în plus că în cel mai laudăros campionat, cel mai puternic, cel mai neblătuit, nici un tuner nu s-a impus peste media indiscutabil mediocră. Pentru a nu fi unilateral în exigenţă, să scriu că, nici consacrarea lui Ronaldinho ca number one de către Federaţia Fotbaliştilor Profesionişti nu mă încîntă, deşi ca fan al lui n-ar trebui să am obiecţii grave. Fan, dar nu fanatic. Omul – ii putem zice aşa dacă are pe cap o pensie alimentară – a făcut un Mondial de doi euroi şi, în pofida cîtorva pase geniale, nu revine de luni de zile la nivelul lui; am ajuns să-mi placă mai mult Messi, Robinho. Prea tinerei, nici ei nu-s incluşi în echipa sezonului 2005 – 2006. Pentru Balonul de Aur, italienii merg cu Cannavaro şi Buffon.
Prefer Buffon; perche? Ca să prind curaj pentru a mă gîndi la Dani Coman ca number one la noi. În ce priveşte antrenorii, azi nu mă pot pronunţa; azi sînt blocat între Ferguson şi Capello. Sir Alex, eliminat din Cupa Ligii de ultima clasată din divizia secundă (care nu ştiu ce ar face cu Pandurii noştri…), a declarat că „nu vor avea loc sinucideri şi nici concedieri masive”. Capello, după ce Realul său, revigorat de victoriile asupra Stelei, a pierdut acasă cu Celta Vigo, a spus că „pentru prima oară echipa mi-a plăcut cu adevărat”. Din nou diferenţa dintre noi şi ei îmi dă un scurt moment de tristeţe.