Fără euforii, fără eufurii!

Steaua i-a chinuit bine, sînt mediu satisfăcut. Putem vorbi cît de cît apăsat? Lucid? Cumpănit? Ne putem scutura cîteva minute de exasperanta surescitare a comentariului de miercuri noapte? De exaltările celor doi confraţi, de euforiile şi eufuriile lor? Insist asupra […]

Steaua i-a chinuit bine, sînt mediu satisfăcut. Putem vorbi cît de cît apăsat? Lucid? Cumpănit? Ne putem scutura cîteva minute de exasperanta surescitare a comentariului de miercuri noapte? De exaltările celor doi confraţi, de euforiile şi eufuriile lor? Insist asupra comentariului fiindcă îmi este clar că el are un înalt şi nociv rating sentimental. Tonul aparţinea unei transmisii, minut cu minut, a bătăliei de la Oituz sau Călugăreni. Expresiile, superlativele, bravo – urile, veneau dinspre emisiunile recente „Mari români”: Goian era minunat, Jocul era minunat, Presiunea Stelei era formidabilă, Steaua era incredibilă, Realul nu există, dar există urletul mîntuitor: „Cernea! Cernea! Cernea!”, toate acestea în prima repriză care a culminat cu un entuziast şi provincial: „Bravo arbitrule!”. În repriza a doua – în care Realul părea Steaua muncindu-se în faţa unor eroici Panduri din Tîrgu – Jiu – am avut parte, totuşi, de „Steaua-Barcelona Estului” şi alte cîteva bombasticisme de genul: „E meciul demnităţii noastre…”. Punct.

Nu cred că diminuăm ceva din meciul bun al Stelei daca renunţăm la acest tip de agitaţie şi propaganda în care becalismul patriotard şantajează competenţa. Steaua – evident cu totul alta decît la Bucureşti – a făcut o partidă cu adevărat curajoasă, în faţa unui Real Madrid neinspirat şi constipat. Vorbind la rece, Steaua nu le-a permis galacticilor să iasă din ceea ce se numeşte pe Terra „o zi rea”. Nu e puţin lucru, nu e de bagatelizat: Steaua i-a chinuit bine. Era suficient să le vezi mutrele crispate ale acestor aroganţi – căci s-a ţipat şi aşa: „Îi dominăm pe aceşti aroganţi” – ca să fii, decent şi normal, mediu satisfăcut. Aşa cum a arătat jocul pe teren, miercuri, un egal nu ar fi fost strigător la cer, vorba filosofului. Dar ar fi indecent şi anormal ca să nu vedem că nici una din cele cîteva subţirelele ocazii ale Stelei de a înscrie, nu se compară cu uriaşele ratări ale lui Helguera din 2 metri şi Van Nistelrooy din penalty. Durerosul autogol al lui Bănel este – în cruda aritmetică a jocului – un ghinion pe măsura norocului care l-a ocrotit pe bravul Cernea în alte două curate nenorociri.

Bun, şi care ar fi lecţia? Sunt două. Lecţia cea mică ar fi aceeaşi ca la inceput, dupa 4-1 cu Kievul: să  nu înnebunim căci nu avem de ce! Lecţia cea mare, de mare fotbal, ar fi golul uluitor al lui Lampard la Barcelona şi luftul lui Marquez, in ultimul minuţel, de-ţi venea să faci un calambur din Drogba: Drog? Ba baftă! În ce mă priveşte, am decis – în semn de milă pentru Bănel – să renunţ la a lua banii dintr-un pariu cîştigat la un stelist de certă competenţă care mi-a dat Realul, după ce în tur îmi oferise să iau Steaua şi meci nul iar eu, ca sentimentalul prost, acceptasem.