Triajul european

Cînd editorialiştii de la „The Times” ironizau echipele din Est şi veneau cu sugestii de regionalizare a Ligii, mulţi dintre noi îi acuzam de o răutate superioară. Noi, românii, rezultam într-o subligă orientală, alături de vecini de-ai noştri veleitari, ceea […]

Cînd editorialiştii de la „The Times” ironizau echipele din Est şi veneau cu sugestii de regionalizare a Ligii, mulţi dintre noi îi acuzam de o răutate superioară. Noi, românii, rezultam într-o subligă orientală, alături de vecini de-ai noştri veleitari, ceea ce ne stîrnea muşchii puţin lucraţi de europeni de rang secund.

Privind tabelul calificatelor în optimi, trebuie să le dăm dreptate confraţilor de pe Tamisa. Grupele s-au derulat vreme de aproape trei luni pentru ca golurile şi ratările să tragă o linie pe care de fapt o ştiam.  Rezultă o Europă împărţită în două, cu bogaţii în continuare protejaţi de steluţele argintii şi cu răsăritenii excomunicaţi în cel mai bun caz joia, cînd vine rîndul Cupei UEFA. Real şi nu Steaua. Roma şi nu Şahtior. Celtic şi nu AEK, Inter şi nu Spartak, Porto şi nu TSKA. Fiecare dintre aceste contradicţii fotbalistice este, în sine, o contradicţie regională, cu toate consecinţele şi frustrările de aici decurgînd.

Cei care încă susţin că Liga trebuie să fie o competiţie a campioanelor naţionale sînt nişte naivi irecuperabili. Anglia trece în primăvară cu toate cele patru echipe înscrise, Spania şi Italia merg cu cîte 3, Franţa cu două. Scoţienii, portughezii, nemţii şi olandezii au cîte un sol. 8 naţiuni pe 16 locuri. Asta cît timp la UEFA figurează 51 de federaţii. Înseamnă că 43 de ţări frămîntă Caucazul, Scandinavia sau Balcanii de pomană, pentru ca gloria să ajungă tot la Chelsea, Arsenal, Barcelona sau Real.

E frustrant, dar, din păcate, logic. Ne uităm urît la cele patru echipe englezeşti, mai ales că vin din ţara celor de la „Times”. Toate cele patru au transpirat din greu să-şi cîştige grupele, adăugînd Angliei o grămadă de puncte. În plus, englezii au avut echipe în ultimele două finale.  Şi, cu riscul de a supăra, trebuie să recunoaştem că britanicii sau spaniolii, cei care vin imediat după ei în clasament, sînt primii nu numai la puncte, ci şi la imagine. Efortul lui Gerrard sau Lampard atrage mai mult decît alergătura lui Timoşciuk, iar Ronaldinho e oricînd mai spectaculos şi mai aducător de foloase materiale decît moscovitul Boiarinţev, de exemplu.

Şi-atunci, ce şansă au ceilalţi? Trist şi cinic, nici una. Uneori, întîmplări fericite pot strecura echipe mici spre fazele superioare. Dar sînt doar insule de performanţă, lipseşte continentul, pămîntul solid de sub picioare. Ceea ce pentru occidentali înseamnă performanţă palpabilă pentru estici e doar o formă de civilizare. Mai dă UEFA nişte bani, se mai spoieşte un vestiar, se mai renovează nişte toalete. Liga rămîne tot a lui Camp Nou şi Old Trafford, în timp ce Lujniki şi Ghencea rămîn destinaţii stranii, unde e bine să ai pături groase la tine, că e frig.