Mistria și canciocul „Regelui”

Rămași prizonierii emisiunii istorice cu satelitul care trebuia neapărat să stea, ai amintirilor cu eșecul său de la Timișoara și cu mazilirea sa timpurie de la Steaua, ne-am obișnuit să vorbim ușor politicos despre managerul Hagi

Să-i respectăm investiția de la Viitorul și de la Academie, să-l căinăm pentru lipsa unui teren propriu și a unui public. Toate aceste sentimente le filtrăm prin vitraliul fostului mare jucător și prin coroana „Regelui”.

De multă vreme am abandonat discuțiile despre antrenorul Hagi. Le-am uitat pe dealul Galatei, le-am ascuns în cearta cu Gigi Becali din 2007 și le-am scos la interval, răutăcioși, doar atunci cînd antrenorii Viitorului, Anghel, Stelea, Vintilă, erau schimbați unul după altul, iar Hagi, în sacou, răgușea pe primul rînd de tribună din spatele băncii, spunîndu-le tehnicienilor ce schimbări să facă, strigîndu-le jucătorilor unde să paseze și unde să stea.

De mai bine de jumătate de an, Hagi e antrenorul propriei sale echipe. A fost, probabil, cea mai asumată decizie a carierei sale post-iarbă. Acum n-are decît să se certe pe sine, să se demită pe sine. El e intermediarul neașteptat dintre patronat și gazon, lui îi aparțin toate deciziile tactice, antrenamentele sale sînt singurele care dau fie tonus, fie moleșeală echipei.

Se poate spune că Viitorul, cu Hagi pe bancă, e printre cele mai lucrate, mai elaborate și mai cu lecțiile la zi echipe din campionat. La disciplină tactică rivalizează cu Craiova, la tonus cu ASA, deși tipul de jucători e cu totul altul. La Craiova s-a mers pe oameni capabili să se adapteze tactic, la Tg. Mureș pe veterani valoroși care pot face diferența (Zicu, N’Doye, Goga), în timp ce Viitorul și-a clădit construcția pe tineri, aclimatizați unor maturi care s-au adaptat și ei atmosferei de liceu (Bănel, Albuț, Mitrea).

Putem spune după această felie de retur că antrenorul Hagi a reînceput să existe.Cu sacoul de manager lăsat acasă, îmbrăcat în trening, „Regele” pare un uvrier, ba chiar un zidar care pune ramuri tinere la streașina unei case solide. Viitorul, ediția aprilie 2015, pare o lucrare aproape definitivată, înălțată și tencuită abia după ce șeful de șantier s-a hotărît să pună el însuși mîna pe mistrie și pe cancioc.