Amurg de toamnă violet

Deşi Timişoara a pierdut la Vaslui, nu la Bacău, i se potrivesc de minune versurile lui Bacovia. La caz concret, violetul nu vine neapărat de la culorile echipamentului  – Mansour şi ai săi au evoluat ieri n alb – ci […]

Deşi Timişoara a pierdut la Vaslui, nu la Bacău, i se potrivesc de minune versurile lui Bacovia. La caz concret, violetul nu vine neapărat de la culorile echipamentului  – Mansour şi ai săi au evoluat ieri n alb – ci de la tristeţea imaginii lăsate, estompată n culori sumbre de neputinţă, ineficienţă şi mediocritate.

S-a văzut ncă o dată că la Timişoara  problema n-o reprezintă antrenorii, ci banii. Cei care snt, nu cei care lipsesc. Scoşi din context, Pleşan, McKain, Popa, Bucur, Bălace snt jucători buni, cu salarii rotunde şi pretenţii mari. Dar – Marian Iancu e pe cale să se convingă de asta – la fotbal nu joacă lefurile, ci picioarele. Cea care strneşte ambiţiile e foamea, nu ndestularea. La adăpostul unor contracte mai mari dect ar fi cazul, sub umbrela afecţiunii uneori nemeritate din partea suporterilor, Timişoara n-are doar talentul de a măcina biografii de antrenori, ci şi cariere de fotbalişti. Exemplele de vedete devenite oameni de rnd pe Bega snt nenumărate. Bucur a ajuns la Poli golgeter al României, Pleşan şi Grigorie au venit pe post de megastaruri, iar Caramarin a sosit cu statutul de component la zi al echipei naţionale.  

Echipa din Banat s-a autoamăgit că renaşte. O serie iluzorie, n care victoria cu Jiul nu spune nimic, cea de la Craiova a avut loc n faţa unui adversar descompletat, iar cea cu UTA s-a produs după aproape un meci ntreg de superioritate numerică, s-a suprapus unei atmosfere de dream-team care calcă totul n picioare. În realitate, n-a fost dect o vnătoare de vrăbii cu praştiile din dotare.

Timişoara va rămne n stadiul de proiect ambiţios, bine finanţat, dar complet neproductiv pnă cnd va nţelege că fotbalul e făcut pentru atitudini asemănătoare celei a Vasluiului. Adică pentru echipe care aleargă pnă le iese limba de-un cot şi luptă pnă cad late. Pentru tipi de genul lui Frunză, ale cărui şenile hotărte nu lăsau nici o şansă articulaţiilor delicate ale lui Jon McKain.

Uneori, avem senzaţia  că n campionatul românesc e prea multă filosofie şi prea puţină eficienţă. Iată cum Hizo, un antrenor ncă verde şi productiv, are mijloace să facă uneori mai mult dect salba de tehnicieni nghiţiţi de Timişoara n mai puţin de doi ani. Iată cum un voleu sănătos (splendid golul lui Neagu!) aduce mai multe beneficii dect toate floricelele unor jucători scumpi, att de scumpi nct dau senzaţia că vor să marcheze neapărat cu călciul, de pe linia porţii.

„Ne-am considerat adversarii o echipă modestă, i-am lăsat să joace şi iată că ne-au bătut!” — Marian Iancu