Lecţii de istorie

Televiziunile din România au dat mai mare amploare declaraţiilor filosteliste ale premierului maghiar decît dispariţiei unei personalităţi de talia lui Puskas. În schimb mai multe canale străine i-au dedicat aproape în întregime seara de vineri.

Pe TVE Internacional spaniolii au […]

Televiziunile din România au dat mai mare amploare declaraţiilor filosteliste ale premierului maghiar decît dispariţiei unei personalităţi de talia lui Puskas. În schimb mai multe canale străine i-au dedicat aproape în întregime seara de vineri.

Pe TVE Internacional spaniolii au dat vreo două ore cu marele Real, unde Puskas, Di Stefano si Gento au ascuns, 6 ani la rînd, mingea celorlalte echipe ale continentului. Era un fotbal de care generaţia messenger s-ar putea să rîdă, pentru că Puskas, după ce dribla un adversar, avea timp să-şi aranjeze freza pînă cînd îi ieşea următorul om în cale. Însă tot Puskas stopa perfect, pe Oxford, o minge trimisă de Di Stefano de la 40 de metri. Oare cîţi fotbalişti din generaţia de azi pot să facă asta? A vorbit Di Stefano, leat cu dispărutul. A ieşit apoi la rampă Zoco. A apărut în imagini bătrînul Santiago Bernabeu, care avea întotdeauna garoafă la butonieră . L-au arătat şi pe Franco. Făuritorul Spaniei moderne avea mai multe motive să-l îndrăgească pe Puskas. Întîi pentru arta fotbalului său. Apoi pentru apropierea de nume. Şeful statului, care a lăsat cu limbă de moarte ca după el să fie reinstaurată monarhia, îl alinta pe marele jucător „Pancho”, diminutiv de la Francesco, acelaşi prenume ca şi al său şi corespondent al ungurescului Ferenc. În fine, îl iubea pentru linia politică de dreapta, pentru că a părăsit Ungaria invadată de trupele sovietice şi a ales Realul, care întotdeauna a fost clubul dreptei spaniole.

Inclusiv CNN-ul a reacţionat. Terry Badoo, simpaticul prezentator de ştiri sportive, a insistat pe imagini din dubla Ungaria-Anglia 7-1 şi 6-3, apoi a dat interviuri cu Fergusson şi Wenger, care erau copii cînd Szepessy, crainicul radio care avea să devină apoi preşedinte al federaţiei maghiare, a lansat celebrul „Să curgă vinul, să cînte muzica!”

Bineînţeles că nici maghiarii de la „Duna” nu s-au lăsat mai prejos. Imagini cu un Puskas încă în putere, revenit în Ungaria undeva în anii ’80. Unul dintre primele drumuri, după 25 de ani de absenţă din ţară, l-a făcut la un restaurant budapestan de pe malul Dunării, unde a înfulecat cu poftă gulaş, găluşti cu prune şi a dat peste cap mai multe pahare rubinii de Tokay. „Am ce mînca, am ce îmbrăca, am unde locui”, spunea Puskas, burta apreciabilă trădîndu-i talentele de viveur.

În fine, o întîmplare petrecută acum cîţiva ani  şi povestită de un Puşcaş de data asta român, Marcel, pe care drumurile de impresar îl duceau des la Budapesta. Deja atins de Alzheimerul care i-a măcinat ultimii ani ai vieţii, Puskas a venit la stadion însoţit de o întreagă cohortă de medici. Juca Honved, echipa tinereţii sale, cu MTK. Bătrînul a încurcat vestiarele, intrînd din greşeală la rivalii de la MTK. Aceştia, care nici nu se născuseră în anii gloriei marelui decar, au rămas perplecşi cînd l-au văzut. Care cum erau, dezbrăcaţi sau urcaţi pe masa de masaj, au lăsat orice activitate, au luat poziţia de drepţi şi au început să aplaude.

Oare noi, românii, ne vom mai aplauda stîngaciul peste 40 de ani? Pe Hagi, fireşte!

„Puskas era un jucător de clasă nebună. Păcat că n-a cîştigat o Cupă Mondială” — Just Fontaine,atacant francez, golgeterul absolut al unui turneu final (13 goluri, în 1958)