Așa nu!
Sau despre cum să nu ajute Iohannis sportul.
Anghel Iordănescu, Gabi Szabo, Duckadam, Ilie Năstase. Doar cîteva nume imense din sport care și-au afișat fotografiile alături de îndemnul de a-l vota pe Victor Ponta. Se spera, prin aceste asocieri foto, […]
Sau despre cum să nu ajute Iohannis sportul.
Anghel Iordănescu, Gabi Szabo, Duckadam, Ilie Năstase. Doar cîteva nume imense din sport care și-au afișat fotografiile alături de îndemnul de a-l vota pe Victor Ponta. Se spera, prin aceste asocieri foto, ca oamenii care se uită la sport, care merg pe stadioane, să pună ștampila pe numele premierului în exercițiu. Care reacționa și el abil, deși nu tocmai fair, alipindu-se pe Facebook Simonei Halep și primind tone de like-uri care de fapt aveau alt destinatar.
Pe Iohannis nu l-a susținut, cu afiș, poză și zîmbet, nimeni din sport. Probabil că nici n-a pretins asta. De fapt, Iohannis n-a fost susținut de nimeni din categoria pe care Facebook o denumește „public figure”. Susținătorul neamțului a fost un personaj colectiv, care i-a adus acest aproape neverosimil 55 la sută.
De cîteva zeci de ore, mulți oameni a căror activitate tangentează sportul și-au confecționat deja un gen de discurs. Că Sibiul lui Johannis n-are echipă de fotbal în primele trei eșaloane, că n-are nici handbal, ci doar o echipă masculină de baschet care nu mai e ce-a fost acum cîțiva ani. Că stadionul arată cam cum a fost moștenit de la Nicu Ceaușescu în urmă cu un sfert de veac. N-are nocturnă, n-a fost modernizat. Că un om căruia îi place sportul doar sub forma drumețiilor și a mersului pe bicicletă va fi o piedică în evoluția acestui fenomen social.
Să ne amintim de o relativ recentă implicare în sport, pe care unii au numit-o chiar ajutor. Era acum un an și-un pic, seara de 13 noiembrie 2013, și doi domni în costume negre se alăturau celor vreo 15 meseni din separeul unui elegant restaurant de lîngă Parcul Domenii. Mesenii erau președinții sau patronii mai multor cluburi din Liga 1, iar vizitatorii eleganți se numeau Victor Ponta și Liviu Dragnea. A doua zi la LPF erau alegeri, iar vizita celor două costume negre a influențat decisiv votul.
Decît așa implicare în sport, mai bine drumeție și mers pe bicicletă!