Tamaș, regretele unei seri magnifice

După victoria de la Atena ar trebui să fim extrem de supărați pe Tamaș. Pentru că a jucat foarte bine și pentru că a rezolvat problema fundașului dreapta, o enigmă națională care ne tot dă dureri de cap de la […]

După victoria de la Atena ar trebui să fim extrem de supărați pe Tamaș. Pentru că a jucat foarte bine și pentru că a rezolvat problema fundașului dreapta, o enigmă națională care ne tot dă dureri de cap de la Dan Petrescu și Contra încoace.

Cum să te superi pe un tip care-și face treaba excelent? Te superi tocmai pentru că e impecabil. Și-ți pui problema unde ar fi ajuns Gabi Tamaș dacă ar fi fost tot timpul așa.

Să fim sinceri cu noi înșine, am cam strîmbat din nas cînd am auzit că Pițurcă îl bagă fundaș dreapta cu grecii. Watfordul lui nu spune mare lucru în afară că a fost într-o vreme în proprietatea lui Elton John. Precedentul club, Doncaster, era o alegere bună doar în discursul lui Florin Manea, impresarul său. Altfel, era clar un pas înapoi. Plus că în lotul de la Pireu mai erau și alte soluții. Poate Luchin, poate Chiricheș, de ce nu Prepeliță?

Cînd am văzut echipa, ne-am adus aminte de sprinturile olandezilor pe lîngă Gabi la acel destul de recent 1-4 de la București. Și, fiind genetic nedrepți, am uitat de jocul său excelent de la Istanbul, cînd am bătut cu 1-0. Ne-am gîndit că n-are viteză, că Samaras o să-l ducă în margine și o să-l facă praf, că pe-acolo, pe la el, va veni și Holebas, care e mai mult extremă stîngă decît fundaș lateral.

În timp ce se cînta imnul, iar Tamaș scotea, parcă, pieptul cel mai în față dintre toți, într-un gest al celor plini de forță și de curaj, venit la echipa națională pe filiera Sameș – Didi Prodan, ne-am adus aminte de acele imagini din scara de bloc, de alte și alte imagini, de alte și alte episoade. Iarăși nedrepți, am uitat că în biografia sa figurează Galatasaray și Spartak Moscova. Plus Franța, Spania, Anglia, adică trei din primele cinci campionate ale Europei. Ușor iritați, am constatat că a ajuns la 64 de selecții, la fel ca două monumente ale fotbalului, Mircea Lucescu și Costică Ștefănescu.

Nu e corect să spunem că Tamaș s-a ratat. Mii de fotbaliști visează la CV-ul înșirat mai sus și foarte puțini ajung la el. E o carieră împlinită, cu onoruri și cu mulți bani. O biografie consistentă, o viață plină, care poate acoperi prin cifre toate derapajele unei vieți zgomotoase dincolo de tușa terenului.

Cu toată evoluția magistrală de la Atena, rămîne un regret. Acela că la aproape 31 de ani putea avea nu 64 de selecții, ci peste o sută. Și că n-ar fi trebuit să buchisim tastatura să-l căutăm în formația obscură a lui Watford, ci să ne sară în ochi umflîndu-și pieptul în tricoul lui Liverpool sau Arsenal.