Bănel merge mai departe

Cine spune că poporul român e binecuvîntat să cînte la altă masă! E blestemat şi gata, pentru că numai blestemaţilor definitiv li se poate întîmpla să-şi dea un asemenea autogol cînd le e lumea mai dragă. Steaua făcea un meci […]

Cine spune că poporul român e binecuvîntat să cînte la altă masă! E blestemat şi gata, pentru că numai blestemaţilor definitiv li se poate întîmpla să-şi dea un asemenea autogol cînd le e lumea mai dragă. Steaua făcea un meci memorabil pe Bernabeu, sute de milioane de oameni vedeau asta la televizor, iar 25.000 dintre ei, români, la faţa locului, în cea mai impresionantă desfăşurare publică a diasporei, prilejuită, iată, tocmai de fotbal.

Autogolul doare ca o rană în care se învîrte un cuţit. Bănel a dat acasă, pe spaţiul porţii, ca un mijlocaş rătăcit în defensivă. Antrenorii de copii le spun încă de la primele lecţii celor ce urmează să devină fundaşi că pasa înapoi nu se trimite niciodată pe spaţiul propriei porţi, ci acolo unde Cernea, care anticipase, a ieşit şi  s-a prăbuşit îngenuncheat de durere.

În mod normal, după un asemenea pocinog, de care o echipă ca Real  nici n-a avut indecenţa să se bucure, te prăbuşeşti pentru ani de zile. Bănel a plîns puţin, a acceptat mîna întinsă de Beckham şi Raul, a trecut de pe stînga pe dreapta şi a continuat să alerge şi să lupte. Cu acreala autogolului în suflet a făcut cîteva curse, a centrat, a cîştigat baloane, a încercat să repare ce stricase.  Aşa se vindecă rănile şi aşa trece durerea. Aşa, într-o bună zi, înfrîngerile pot deveni victorii.