Belphegor, ca în fiecare vineri

De aproape 12 ani, joia, la prînz, cam la aceeaşi oră, Radu Cosaşu vorbeşte la telefon. Îşi trimite materialul la unu fără un sfert, cu precizie invidiabilă, insistă asupra punctuaţiei, virgulele şi punctele sale de suspensie rivalizînd cu ale lui […]

De aproape 12 ani, joia, la prînz, cam la aceeaşi oră, Radu Cosaşu vorbeşte la telefon. Îşi trimite materialul la unu fără un sfert, cu precizie invidiabilă, insistă asupra punctuaţiei, virgulele şi punctele sale de suspensie rivalizînd cu ale lui Caragiale.

Săptămîna trecută, printre fraze despre Messi şi Wesley, pe care-l aminteşte aproape în fiecare material, a spus c-a scos o carte. Un volum, al treilea din „Opere”, mai precis „Cinci ani cu Belphegor” şi „Mătuşile din Tel Aviv”.

Belphegor e un scriitor care de la începutul lui 1969 pînă în 1973 a ţinut săptămînal, vinerea, rubrică în „Sportul”. Vreo 200 de articole, cu pase scurte de la Năstase şi Ţiriac la Turişceva, de la Domide la Pele şi de la Dumitrache la Cruyff. Acolade spre Fănuş Neagu şi Herrera, spre Cassius Clay, spre Angelo Niculescu şi spre pachetul de Snagov de pe masa de lucru.

Pentru cei mai tineri, Belphegor e aceeaşi persoană cu Radu Cosaşu. Cu amendamentul că au trecut aproape patru decenii, iar Snagovul a devenit pipă cu tutun danez. Ziua e aceeaşi, vinerea. Acelaşi e şi ziarul. Numai noi, cititorii, sîntem alţii. Subiectul telefonului din ultima joi a fost Dan Petrescu. Eroii se schimbă, cei care scriu despre ei rămîn.