Un monument a făcut o gafă
Următoarele rînduri sînt despre un mare antrenor, poate cel mai mare din cîţi a rodit acest pămînt. Un om pe care trebuie să-l admiri mereu, să-l lauzi încă o sută de ani de aici încolo şi să-l preţuieşti la simpla […]
Următoarele rînduri sînt despre un mare antrenor, poate cel mai mare din cîţi a rodit acest pămînt. Un om pe care trebuie să-l admiri mereu, să-l lauzi încă o sută de ani de aici încolo şi să-l preţuieşti la simpla rostire a numelui: MIRCEA LUCESCU.
Un om care a privit măcelul de la Belgrad din dublă impostază. De antrenor experimentat şi de tată al selecţionerului. Din păcate, a doua ipostază a surclasat-o pe prima şi impetuosul său discurs în care desfiinţează arbitrajul de pe Maracana pare, s-avem pardon, arţagul unui tată care pretinde că nu fiu-său a spart cu mingea geamul vecinului.
A vorbi de arbitraj la 5-0 şi la cum au stat lucrurile în Serbia nu înseamnă decît a acoperi lipsurile fiului. A cere Federaţiei să facă memoriu, deja e prea mult. Dacă-i dădea lui Mutu cartonaş roşu cînd i-a spart nasul lui Vidici, ce-ar fi fost?
Ştim că Mircea Lucescu e abil, că poate vrea să ia reflectoarele de pe Răzvan şi să le mute în altă parte, chiar şi asupra sa, cu riscul de a trece drept exagerat şi fixist în răfuiala pe care o are de-o viaţă cu arbitrii. Dar la capătul acelui măcel, cînd principala realizare e că încă mai respirăm, o discuţie despre penaltyuri nedate şi ofsaiduri te face de rîs. Oricum te-ai numi, chiar şi Mircea Lucescu.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele