„Faţă de ţările cu fotbal avansat…”
Ioan Chirilă folosea sintagma acum 30 de ani, sperînd că într-o zi vom scăpa de ea
În anii ’70, cînd o echipă românească nu putea să facă faţă unui adversar din lumea bună a acelor vremuri, (exemple au fost destule, […]
Ioan Chirilă folosea sintagma acum 30 de ani, sperînd că într-o zi vom scăpa de ea
În anii ’70, cînd o echipă românească nu putea să facă faţă unui adversar din lumea bună a acelor vremuri, (exemple au fost destule, Dinamo cu Real Madrid, Argeşul cu Nottingham Forest, Craiova cu Bayern, Steaua cu Roma şi altele) nea Vanea folosea expresia „diferenţa faţă de ţările cu fotbal avansat”. Cu timpul, plictisit probabil de propria sa frază, venea cu un addagio interogativ, între liniuţe sau în paranteză :”pînă cînt vom mai folosi această sintagmă?”
O folosim şi astăzi, maestre, şi parcă nu nici nu mai avem speranţa că vom scăpa de paranteză!. Atunci, în acei ani, Dinamo mai scotea pe Inter, Craiova pe Leeds United, Timişoara pe Celtic, UTA pe Feyenoord. Astăzi, nu te poţi apropia. Steaua e jucărie în mîinile lui Lyon şi Bayern, Dinamo nu poate trece de Lazio, CFR, chiar dacă bate la Roma, pierde apoi categoric acasă în faţa echipei lui Totti. Şi-atunci, Timişoara n-are cum să facă mai mult de acest 0-2 în două minute cu Stuttgart! N-avem nici o şansă să ne agăţăm de vestul catolico-protestant al Europei, ne putem descurca doar pe-aici, prin partea ortodoxă sau musulmană. Batem la Kiev, eliminăm Şahtiorul, trecem de Galata, însă ne pierdem eficienţa şi calităţile pe autostrăzile netede ale Occidentului.
Marian Iancu vorbea despre umiliniţă. Nu, nu e umilinţă, e doar stare naturală! Umilinţă ar fi fost un 0-4, 0-5, dar nemţii nu urmăresc asta în turul preliminar, ei vor doar să se califice. Pentru Timişoara e bine că a respectat regula zonei şi a trecut de Şahtior. Dacă acei brazilieni ai lui Ahmetov erau îmbrăcaţi, toţi sau măcar unii dintre ei, în tricoul lui Stuttgart, Poli n-avea nici o şansă. Aşa, fenta braziliană şi boema braziliană ajunse pe pămînt ex-sovietic şi venite la două luni după marea performanţă a cîştigării unui trofeu european, au dat acea zeamă dulceagă şi portocalie pe care Neluţu Sabău a înghiţit-o fără probleme.
La pauză, pe GSPTV, cînd era deja 2-0 pentru nemţi (Marica, onul-penalty, şi Hleb, omul slalom, sînt produse ale Estului disciplinate de spiritul german înconjurător), profesorul Jackie Ionescu spunea că abia acum plătim tribut anilor Cooperativei. Că atunci se blătuiau într-o etapă 7 meciuri din 9 şi n-aveau cum să apară fotbalişti, iar acum, pe fond de sărăcie, trebuie să-l importăm pe Bonfim, pe care Hleb îl răsuceşte ca pe fus, şi pe Magera, care dă cu capul împotriva naturii. În acest răstimp, occidentalii, care n-au avut cooperative, ci doar cîte un blat izolat, ca să iasă ceva la pariuri, au produs mereu şi atunci străinii pe care i-au cumpărat au trebuit să fie de nivelul „băştinaşilor”. Aşa a ajuns Hleb să joace lîngă Hitzelsperger, titular în naţionala Germaniei, şi Bonfim lîngă Claudiu Ionescu, un tip care acum cîteva luni rupea cîntarul la Gloria Buzău. Poate peste 5-6 ani, cînd juniorii de azi ai lui Poli, campioni naţionali la două categorii, vor ajunge la maturitate, nu va mai fi nevoie de importuri lipsite de valoare. Dar aşa spera şi Ioan Chirilă, ale cărui „ţări cu fotbal dezvoltat” continuă să ne înfioare peste decenii.