Licenţa si bemol
Gabi Balint vine de la muzica pe computer şi din studiourile TV ca să domine sezonul de primăvară
Mărturisesc că-mi lipseşte în serile de Liga Campionilor. Era acolo, în studio, făcea parte din peisaj, putea fi înlocuit cu oricare din […]
Gabi Balint vine de la muzica pe computer şi din studiourile TV ca să domine sezonul de primăvară
Mărturisesc că-mi lipseşte în serile de Liga Campionilor. Era acolo, în studio, făcea parte din peisaj, putea fi înlocuit cu oricare din steluţele de pe siglă. Vorbea despre Manchester, Bayern şi Barcelona, dar şi despre chinurile Stelei, cînd aceasta nu făcea puncte, juca prost şi se vedea că nu e din filmul marii competiţii. De cîte ori era tăios, îşi atrăgea reproşuri, ce mare antrenor ai fost tu, ca să vorbeşti. El, cel care a transformat atunci, în 7 mai, unul dintre penaltyurile de la Sevilla, fluturîndu-şi apoi fostele plete, înlocuite astăzi cu o suprafaţă netedă şi lucioasă. El care, pe de altă parte, stătuse ca antrenor principal doar pe banca unor echipe modeste, ca Sportul şi FC Bihor.
La ora cînd ar fi trebuit să fie în studio, să ne vorbească despre Barca – Chelsea, Gabi Balint era pe banca Timişoarei şi dădea un 4-1 sec lui Dinamo. La 46 de ani, prima finală din viaţa lui! Prima după cele de la Sevilla, Monte Carlo, Tokyo şi Barcelona, să nu uităm! Atunci i se părea firesc să le joace, pentru că făcea parte dintr-o superechipă. Acum ni se pare curios cum strecoară Timişoara în faţă, dincolo de intrigi şi depunctări.
După 3-4 la Vaslui, Marian Iancu l-a făcut praf. Că n-a ştiut să ţină 2-0, apoi 3-2. Că s-a retras prea mult. Printre rînduri se puteau citi acuze mai grave. Că vine direct din studioul tv, să n-a mai antrenat demult, că vreme îndelungată a mers cu motocicleta şi a compus muzică pe computer. Un romantic, un tip care nu ţine la tăvăleala miercuri-sîmbătă-miercuri, care nu mai are demult talia de viespe a antrenorilor-antrenori, care intră în încurcătură cînd vine preşedintele Chivorchian peste el în vestiar. Altfel spus, un ins rătăcit, fără busolă, în această lume unde ţi se arată cît se poate de clar, etapă de etapă, unde e Nordul lui 4-4-2.
Tocmai asta e problema. Venit de pe şaua motocicletei, de lîngă si bemolul executat la tastatură sau de la comentariile din studio, Gabi domină autoritar sezonul de primăvară. În retur are cele mai multe puncte, în Cupă a atins finala. În vreme ce antrenorii de meserie asudă, se străduiesc, se pierd în justificări şi filosoficale tactice, el, intrusul, el, „externul”, pare că face totul cu un aer atît de firesc, încît ai senzaţia că la şcoala federală de antrenori ar trebui predate nu cursuri de tactică, ci lecţii de cîntat sau de mers cu motocicleta. Ai zice că nu e nevoie de profesorul Franco Ferrari, ci de Vanghelis şi de Valentino Rossi.
E doar o glumă. Balint face toate astea pentru că-i permite inteligenţa să le facă şi să se adapteze. Şi pentru că nu-şi propune performanţe fulminante, ci doar experimentează. Poate că după ce se va lăsa de antrenorat va fi şi preşedinte de club, unde-i va surclasa pe esteţii regulamentelor şi pe fanii cuvintelor care nu spun nimic.