Noi am inventat ambiţia

În faţa echipelor mari, noi licităm doar atuuri care nu se văd

Cînd o echipă naţională e mai bună ca alta, acest lucru se vede clar. Se înşiră pe două coloane jucătorii, cluburile lor, salariile, selecţiile, golurile, forma. Rezultă mărimi […]

În faţa echipelor mari, noi licităm doar atuuri care nu se văd

Cînd o echipă naţională e mai bună ca alta, acest lucru se vede clar. Se înşiră pe două coloane jucătorii, cluburile lor, salariile, selecţiile, golurile, forma. Rezultă mărimi fizice clare, coordonate care nu lasă loc dubiilor. În cazul meciului de la Constanţa, oricum le-am pune cap la cap, oricum le-am aduna, reiese că sîrbii sînt mai buni decît noi. Ca palmares, ca imagine, ca orice! Noi contrabalansăm cu prezenţa la ultimul Euro, de unde ei au lipsit, pentru că s-au cosmopolitizat, s-au dat pe mîna şi pe salariul imens al lui Javier Clemente şi au izbutit în cele din urmă să rateze calificarea.

Ieşind prin vîntul de pe plajă, băieţii noştri spun, repetă obsesiv în fiecare declaraţie, că pentru a-i bate pe sîrbi, trebuie să dăm dovadă de ambiţie, de hotărîre, de determinare, de dăruire, de disperare, de spirit de sacrificiu.

Sînt o serie de însuşiri imateriale, invizibile cu ochiul liber. La un fotbalist, valoarea se depistează uşor, ambiţia e ascunsă şi se poate manifesta sporadic, nu permanent. Noi va trebui să fim ambiţioşi, ne propunem asta. O însuşire pe care o stăpînim doar uneori, dar la care năzuim să ajungem în seara de 28 martie. Ne propunem să fim ambiţioşi, aprigi şi hotărîţi. Am confiscat aceste adjective, le-am împăiat şi le-am expus la muzeu. Ştiţi, noi sîntem ambiţioşi, am dovedit asta în două milenii de istorie, cărţile de istorie, pe vremea cînd încă nu deveniseră alternative, vorbeau despre sacrificiu, eroism şi dragoste de neam. Mereu năvălitorii erau cîtă frunză şi iarbă, iar noi, o mînă de viteji, le ţineam piept cu furci şi topoare.

Pentru meciul cu sîrbii, s-ar putea să nu ne fi ales inspirat atuul invizibil. Dacă noi sîntem ambiţioşi şi curajoşi, atunci sîrbii cum sînt? Dealurile fostei Iugoslavii, de la Sarajevo la Srebrenica şi de la Belgrad la Pristina, sînt pline de crucile ambiţiei lor. Pămîntul le e sfîrtecat de gropi în care au picat obuze în nişte ani recenţi. Cînd noi aduceam blugi şi adidaşi de vinilin din Turcia, ei apărau cu arma în mînă enclava Bihaci. Cînd noi înfiinţam firme-fantomă, ei, cîţi mai rămăseseră, îşi reconstruiau podurile de peste Dunăre, care fuseseră bombardate.

Aşa că, atunci cînd vorbim de ambiţie în faţa sîrbilor, trebuie s-o facem în şoaptă, pentru că le răscolim morţii din cimitire. Poate reuşim la Constanţa cu inteligenţă, poate cu metodă. Prima calitate poate exista la un moment dat, aşa că trebuie să mizăm pe ea. Metoda e un proces de durată, se dobîndeşte anevoie şi, dacă n-ai şlefuit-o prin ani, e greu de crezut c-o poţi deprinde în cele 90 de minute în faţa lui Vidici. Chiar aşa, la ce să mai apelăm ca să sperăm şi noi că-i putem bate pe sîrbi?