Geanta latină
Portugalia şi America de Sud. Aici ne facem cumpărăturile ieftin şi prost
Probabil că Estrella Amadora arată ca un raft de hypermarket după sărbători. Devastată de românii flămînzi, care punînd mîna pe un puiuţ de primă, pe nişte bonuri de […]
Portugalia şi America de Sud. Aici ne facem cumpărăturile ieftin şi prost
Probabil că Estrella Amadora arată ca un raft de hypermarket după sărbători. Devastată de românii flămînzi, care punînd mîna pe un puiuţ de primă, pe nişte bonuri de masă şi pe o firimitură dintr-al treişpelea salariu au cărat acasă toată marfa păcălită, fie că aveau sau nu nevoie de ea. Pustiu la Amadora, pustiu la Moscavides, pustiu în toate coclaurile portugheze de unde soldurile au plecat spre mănosul Eldorado românesc. America de Sud încă nu s-a golit, dar acolo izvorul de rebuturi e nesecat.
Bîntuim Anzii Cordilieri, Estuarul La Plata şi dăm tîrcoale plajelor de la Cascais. Brazilia, Argentina, Portugalia, ceva Columbie, ceva Bolivie, cu mulgători de lame, ca Pedriel, născuţi şi antrenaţi la peste 4.000 de metri altitudine. Aici ne sînt azimuturile, mulţumiţi că aducem cu şase-şapte sute de mii de euro o petardă, pe care o vom trimite neexplodată înapoi peste 6 luni. Nu putem lua sud-americani buni, ăştia costă 10 milioane şi se duc direct la Barcelona sau la Inter. La noi ajung rataţii care n-au văzut Europa decît în poze, care fac ochii cît cepele cînd dau de zăpadă şi care, dacă e mai frig de 20 de grade, încep să dîrdîie. Fotbal nu prea ştiu, experienţă n-au, comunitari nu sînt, în plus după ei atîrnă cohorte de impresari dubioşi şi ciugulitori care le măresc preţul şi ţin neapărat să ne convingă că sub pielea unor nimeni ei de fapt ne-au adus corespondenţii pămînteşti ai lui Tevez şi Messi.
Departe de tumultul latino care ne bagă pe gît nişte papagali uneori mai mari decît noi înşine, se află o piaţă reală, pe care nu e clar de ce ne e teamă s-o exploatăm. Polonia, Slovenia, Slovacia, Bulgaria, plus bune părţi din Serbia sau chiar Cehia îşi plătesc fotbaliştii mai prost decît diluviul financiar care cuprinsese România pînă la ivirea crizei. Cu banii cu care iei un brazilian fiţos şi inadaptabil îţi aduci doi slovaci zdraveni, cum a făcut Timişoara. Sau ceva baltici, ca Urziceniul. Sau bulgari, cu care Galaţiul îşi face treaba. Ai de-a face cu europeni, comunitari (mai puţin sîrbii), cu oameni care se bucură că pot cîştiga mai mult decît acasă, care, dacă e nevoie, se urcă în avion şi în două ceasuri se află în sînul famililor. Ştiu ce e frigul, sînt serioşi, obişnuiţi să muncească. Nu sînt spectaculoşi, ci doar utili. Bagă piciorul, trag, ştiu să preţuiască fiecare euro.
Au, însă, şi dezavantaje. Fiind europeni, sînt verificabili, nu doar ei, ci şi actele de transfer. Cît scrie acolo, atîta se dă! Nu se mai păcăleşte viaţa şi fiscul prin off-shore-uri sau prin comisioane mutate dintr-un buzunar într-altul şi justificate ca „mici atenţii” pentru impresari. Mai e şi disconfortul de a te trambala prin frigul Vistulei, în loc să-ţi bei cafeaua la Rio, sub palmieri. Asta în cazul în care nu eşti naiv pînă la capăt şi cumperi după ce vezi DVD-uri cărate cu geanta latină, în care orice Toja poate fi Messi, iar orice babă ştirbă, dreasă din Photoshop, pare Miss Univers.