Criza din noi
Iată calea cea mai comodă pentru a deveni ţepar!
E praf, e sărăcie, terenurile nu se mai vînd, case nu mai face şi nu mai cumpără nimeni, n-am de unde să vă dau bani. N-AM!!! Ca Moromete, întorcînd buzunarele pe […]
Iată calea cea mai comodă pentru a deveni ţepar!
E praf, e sărăcie, terenurile nu se mai vînd, case nu mai face şi nu mai cumpără nimeni, n-am de unde să vă dau bani. N-AM!!! Ca Moromete, întorcînd buzunarele pe dos, cînd venea fonciirea. De unde să-ţi dau, dacă n-am?
Şi nu le dă! Îl cheamă pe Peseiro şi-i propune reducerea salariului. Că atîta se poate! Îi aliniază pe jucători şi le spune, că deşi au terminat pe primul loc, numai unii îşi iau banii acum, restul data viitoare. La început de decembrie se dau lupte grele pentru salariile din septembrie. Se dau afară antrenorii care cer să lucreze cu fotbalişti plătiţi la zi.
E limpede, DOMNILOR FINANŢATORI AI FOTBALULUI LE VINE GREU! Citeşti că ditamai miliardarii în euro se căciulesc să ia împrumuturi de cîteva sute de mii. Unde sînt vremurile în care banii nici nu se mai numărau, ci se măsura din ochi teancul de hîrtii de cinci sutare?
Cînd au venit în fotbal, şi-au propus să devină celebrii. Cei mai mulţi dintre ei au reuşit, etalîndu-şi modul tabloid şi accesibil de gîndire. S-au trezit vedete peste noapte, unii au păşit în politică, mulţi şi-au înmulţit banii pe seama notorietăţii aduse de fotbal. AU VÎNDUT, AU CUMPĂRAT, AU PĂCĂLIT, AU FĂCUT AFACERI CU STATUL, AU TRECUT PE LA DNA ŞI N-AU PĂŢIT NIMIC. Doar autografe, vorba lor, atunci cînd ieşeau rînjiţi din birourile procurorilor şi dădeau cu ochii de camerele tv.
Probabil că anul 2009 îi va filtra. NEGUSTORII DE HIMERE INTRAVILANE LA METRU PĂTRAT VOR CĂDEA CA SPICELE, PENTRU CĂ NIMENI NU VA MAI DA DOI BANI PE PÎRLOAGELE LOR NĂPĂDITE DE BALEGI ŞI DE MĂRĂCINI. Sălbăticia în care s-au îmbogăţit se va transforma în sălbăticia care-i aduce la sapă de lemn. Are dreptate Mircea Sandu cînd spune că multe echipe de prima ligă o vor duce prost sau chiar se vor retrage. În locul miliardarilor de carton, sau de pămînt fost la două mii metrul vor veni alţii. Care într-adevăr produc ceva, din mîna cărora ies într-adevăr produse care se consumă pe piaţă, nu ţepe neîntabulate. E PASUL SPRE O ECONOMIE REALĂ, CARE VA ATRAGE DUPĂ EA ŞI UN FOTBAL REAL. Ţinut şi finanţat de oameni care ajută ţara plătind impozite, nu iubind-o la televizor prin declaraţii în care-i înjură pe unguri. Metoda moromeţiană, a buzunarelor întoarse pe dos , nu va mai ţine. După cum şi discursul apocaliptic despre criza planetară îşi va pierde treptat din gravitate.
Sărăcia nu e o virtute atunci cînd ai fost deja bogat. E un semn că ai fost ţepar şi că acum eşti fraier. Două însuşiri care au sugrumat fotbalul mai bine de 15 ani. Celălalt fotbal, cel nou, cel real şi cel corect, va fi în stare să trăiască. De fapt, criza nu e decît un filtru. După ce trece, iei impurităţile de pe sită şi le arunci la gunoi. Apoi apa va curge limpede.