Săru’mîna, domnu’ jucător!
Un conducător îi pupă mîna unui jucător. Fotbalistul nu e supervedetă, ci Mihai Dina. De obicei rezervă la Craiova. Conducătorul e Vice. Nu vicepreşedinte, ci Vicenţiu Neagoe. A fost fan al peluzei, a scris la Jurnalul Naţional şi acum e […]
Un conducător îi pupă mîna unui jucător. Fotbalistul nu e supervedetă, ci Mihai Dina. De obicei rezervă la Craiova. Conducătorul e Vice. Nu vicepreşedinte, ci Vicenţiu Neagoe. A fost fan al peluzei, a scris la Jurnalul Naţional şi acum e delegatul oficial pe bancă al Ştiinţei. Dina dăduse gol la Vaslui, ieşise la 1-0 pentru olteni, iar conducătorul aşa înţelesese să-şi arate recunoştinţa.
Imaginea emoţionează şi reaşază oarecum lucrurile în fotbal. În centrul lumii revine jucătorul. El, uitatul, criticatul, datul afară, marginalul jucător. Conducătorul îşi recunoaşte astfel statutul de anexă a spectacolului.
În plin şi degradant război, unde în lipsa argumentelor unii spun despre ceilalţi că au capul mare, iar ceilalţi despre unii că au furnale pe faţă, Vicenţiu Neagoe pune personajele pe afiş la locul lor firesc. Pentru asta nu-i va săruta nimeni mîna. Dar măcar cu o reverenţă îi sîntem datori!