Destin albastru, de cîine roşu

Prima carte a lui Cornel Dinu, „Zîmbind din iarbă”, a avut coperţi roşii. Autobiografia de pînă la agăţarea ghetelor în cui era normal să poarte culoarea tricoului pe care personajul principal l-a îmbrăcat de aproape 500 de ori.

Volumul doi, […]

Prima carte a lui Cornel Dinu, „Zîmbind din iarbă”, a avut coperţi roşii. Autobiografia de pînă la agăţarea ghetelor în cui era normal să poarte culoarea tricoului pe care personajul principal l-a îmbrăcat de aproape 500 de ori.

Volumul doi, venit fix la un an după primul, e albastru. De ce? Întrebarea cromatică i-a pus-o MM Stoica, intersectîndu-se cu autorul pe coridoarele de la GSP TV. „Pentru că destinul e albastru”, a răspuns Dinu, metafizic ca un învăţat din veacurile Renaşterii.

Un fost internaţional, căpitan de echipă naţională, antrenor, selecţioner unic (el a inventat termenul, ca pe un titlu nobiliar) are ce povesti. „Jucînd cu destinul”* e istoria unor ani tulburi, începuţi cu victoria contra lui Hamburg şi terminaţi în decembrie ’89. Dinu i-a străbătut anevoie, ca noi toţi, iar acum, la un  sfert de veac distanţă, le retrăieşte amintirea. În studio, alături de Silviu Samuilă, Dinu a mărturisit că pe măsură ce a scris, a plîns. E un lux pe care şi-l permite la 60 de ani.

Cei mai mulţi dintre noi, cu două decenii mai tineri, plîngem rar, pentru că n-avem timp, şi scriem şi mai rar, din aceeaşi cauză. De aceea, ca să înţelegem sau să ne amintim acei ani, trebuie mai întîi să ne facem timp să-l citim pe Dinu.

Lansarea volumului, apărut la editura Minerva,  va avea loc astăzi, de la ora 17, la Tîrgul de Carte „Gaudeamus”