Edi, estetica și eficiența

Antrenorul CFR-ului își propune fotbal-spectacol, dar câștigă tot prin vechile deprinderi ale echipei

Iordănescu junior are cifre excelente de când a ajuns în Gruia, mai bune chiar decât ale lui Petrescu. Iată comparația care-l irită pe Edi. Petrescu în sus, Petrescu în jos. CFR-ul câștigă, adună victorii, adună puncte, stă acolo, la o firimitură în spatele liderului, ceea ce nu-i puțin lucru, având în vedere prima impresie, criteriul estetic, unde ecartul lasă senzația c-ar fi mai mare de un biet punctuleț.

Greaua moștenire
Edi a semnat un certificat de moștenitor pentru o echipă cu joc pe alocuri forestier, unde ani de zile s-a pus zdravăn osul, apărătorii și-au perfecționat deprinderile de țapinari, care au fost și criteriile esențiale ale aducerii lor. Pasa lungă, mingea a doua, alunecarea hotărâtă. Linia de mijloc, unde în principiu se construiește jocul, a fost multă vreme un fel de fileu de tenis peste care mingea era săltată mult și cu voioșie, fără cel mai mic pericol de neț. E adevărat că odată cu aceste atavisme fotbalistice, Edi a moștenit și niște trofee, care sunt întotdeauna strălucitoare, nu se văd pe luciul lor urmele crampoanelor lui Burcă și Vinicius.

Dorința de frumos
Încă din prima zi a șederii sale în Gruia, Iordănescu junior a bătut monedă pe schimbarea obligatorie a modului de exprimare. Pe dorința fierbinte de a imprima un stil elaborat, combinativ, tehnic, estetic. A încercat să pună imediat în practică mărețul și însuflețitorul deziderat și a ieșit o struțo-cămilă. Niște uvrieri deprinși cu barosul și menghina încercând să șlefuiască bijuterii. E o pierdere de identitate, iar optimiștii i-ar spune schimbare de identitate. Sigur, meritul lui e că fotbalul-glaspapir, în curs de transformare în piele de căprioară, i-a adus victorii, dar multe dintre ele, deși extrem de prețioase, au fost obținute ba din penalty, ba în minutele de prelungire.

Strămoșeasca fază fixă
Meciul cu Viitorul l-a câștigat în cel mai petrescian stil cu putință. Nu există gol mai cinic decât acela marcat în minutele de prelungire, în urma unui aut bătut în manieră islandeză de Cristi Manea, urmat de ancestrala săritură la cap a lui Vinicius, de mingea rămasă pe undeva pe jos prin careu, șutată în bară de Chipciu și reluată în poartă, izbăvitor, de Hoban, ca un suprem argument al faptului că autul lung și săritura la cap vor dăinui încă multă vreme la poalele Feleacului, fiind impregnate în fiecare moleculă de oxigen, în fiecare fir de iarbă. În mod normal, când câștigi astfel, aduci ofrande inventatorului fazelor fixe, nu-l țintuiești la stâlpul infamiei.

Cu ce?
Timp de trei-patru ani, la CFR s-au adus doar acei jucători care au corespuns profilului tehnico-tactic al drezinei aurite inventate de Petrescu. Acum Edi vrea să obțină filigran, dar n-are de la cine. Poate Păun, poate Deac uneori, dar mai degrabă arareori. Și mai rar, Chipciu. Soares? Pase precise, dar mai scurte decât metrul de croitorie. Aurelio? Poți construi cu el Lego în timpul liber, în niciun caz vreun fotbal spectaculos. Pe Debeljuh poți juca doar lung, să sară la cap, iar pe Costache și Rondon poți să-i lansezi doar în viteză, driblingul și combinația nefiind punctele lor tari. Și-atunci, cum vrei să joci estetic și spectaculos?

Joci așa cum îți permite factorul uman, îți iei punctele, studiezi DVD-uri cu mingicari (de preferat să n-aibă peste 35 de ani) și năzuiești să iei campionatul și să-l îndupleci pe Neluțu Varga să-ți primenească efectivul, după placul tău. Dar dacă tot aduni victorii cu goluri din aut, îți mai vine să te-apuci să faci artă pentru artă?