Cum coclește tripleta de aur

Coman, Man și Tănase au început sezonul prost, iar din cauze care nu depind doar de ei valoarea lor scade văzând cu ochii

Siropoasele telenovele cu vânzările celor trei au avut și o parte bună. Au ținut afișul pe timp de pandemie, cu întâmplări dintre cele mai năstrușnice și cu destinații dintre cele mai exotice, ducând firul palpitantului foileton până sub palmierii Floridei, la Orlando. La fel de fistichiu au călătorit și cifrele de transfer, fiecare secvență de delir patronal adăugând alte și alte milioane unor sume care n-au nicio legătură cu realitatea.

Buni, dar neîngrijiți

Și Florin, și Dennis, și Florinel sunt fotbaliști foarte buni, aflați la vârsta ideală pentru a fi vânduți profitabil, atât pentru ei, cât și pentru clubul cedent. Dar ei par de la un sezon la altul, de la o lună la alta, de la o etapă la alta, fie prea fragili (Coman, care s-a accidentat după primul meci), fie prea plictisiți (Man cu Gazul, dar se zice c-ar fi avut și dureri de spate), fie de-a dreptul iresponsabili (Tănase, ditamai căpitanul de echipă, adică încărcat cu o responsabilitate în plus, dar care a luat al doilea „galben”, stupid, la numai un minut după ce-l încasase pe primul). Ce se vede din afară e că acești trei băieți, cu toții talentați și având, fiecare dintre ei, exact fizicul care se cere pe piața externă, sunt neantrenați cum trebuie, nesfătuiți cum trebuie, nefolosiți cum trebuie. Entropia și haosul care domnesc la FCSB s-au răsfrânt și asupra lor. N-ai cum să evoluezi, să crești, să te dezvolți, atât timp cât tu faci parte dintr-o structură care se deteriorează de la o zi la alta.

Cine și unde să-i vadă?

Ca acele sume care se tot vântură în dreptul numelor celor trei să reflecte realitatea trebuie ca ei să aibă piață de expunere. Adică să joace bine, să câștige trofee interne, să bifeze prezențe în grupe de cupe europene, în fața unor echipe de top, să fie selecționați la echipa națională. Nimic din toate acestea nu se întâmplă în cazul lor. Ultima aventură europeană notabilă a FCSB-ului datează de mai bine de doi ani, de la „dubla” cu Lazio. Într-un astfel de meci, ești într-adevăr vizibil. Nu vine nimeni să te urmărească în tururile preliminare la Milsami Orhei, unde în spatele uneia dintre porți niște tineri jucau baschet. După cum nu pică nimeni pe spate dacă Florinel a dat două goluri în acel meci cu Hermannstadt, după care laudele au curs săptămâni în șir.

Crescuți cu brânză și rugăciuni

Principalul răspunzător de această degradare rapidă și dureroasă a celor trei este chiar proprietarul lor, patronul de la FCSB. Are meritul că a dat bani pe ei, că le plătește salariile, dar tot el e vinovat și de halul (e cuvântul potrivit, chiar dacă e dur) în care au ajuns Florinel, Florin și Dennis. Să nu spună că le-a creat condiții, pentru că tocmai asta n-a făcut! A crea condiții nu înseamnă doar a pune la dispoziție baza de la Berceni și a aduce caș proaspăt de la stâna proprie. Condiții înseamnă să asiguri unor jucători foarte buni antrenori foarte buni, preparatori fizici și mentali foarte buni și în general să creezi în jurul lor o atmosferă în care aceștia să poată evolua, crește. Când tu le alegi antrenorii și sfătuitorii pe criterii de tămâie, cu tămâia rămâi. Ca să-i vinzi în câștig nu trebuie să-i antreneze preoțimea sau diaconimea, ci oameni care se pricep la asta.

„Marfa lui”, paguba noastră

Atoateștiutor, patronul va răspune că e echipa lui, treaba lui și că doar pe el îl interesează dacă pierde sau câștigă. Fals! Nu pierde doar el. Patronând FCSB, adică echipa care în ciuda tuturor prostiilor care s-au făcut acolo în ultima vreme, continuă să aibă cei mai mulți susținători în sondaje, G.B. are răspunderea de a nu-și bate joc de jucătorii pe care doar el a avut bani să-i cumpere. Beneficiul său personal în urma posibilei vânzări a celor trei poate interesa în cel mai bun caz autoritățile fiscale, însă starea unor fotbaliști români tineri pe care noi îi știam buni, iar acum sunt moi, nervoși, fragili și apatici ar trebui să ne intereseze pe toți.