Primul pas, vizita medicală!

După două luni de pauză, fotbalul nu poate fi reluat altfel decât cu o obligatorie întâlnire cu oamenii în halate albe

Vorbim despre tot felul de date de reluare a fotbalului, despre scenarii cu înghețări și dezghețări ale sezonului, despre șomaj tehnic și reduceri de contracte, am tocit deja vârfurile creioanelor chimice învârtind etapele acelea opt din play-off care trebuie isprăvite până la finalul lui iunie, am tot mutat mai încolo data depunerii dosarelor de licențiere, dar am uitat o chestiune elementară: reluarea fotbalului nu va putea avea loc sub nicio formă altfel decât prin clasica, împământenita și obligatoria vizită medicală!

Faianța aceea verde

Nu e vorba doar despre testul de coronavirus. E și el în cauză, nu poți să începi altfel, dar esențial e acel control medical amănunțit, din punctul de vedere al medicinei sportive. Rutina aceea pe care o străbat fotbaliștii de două ori pe an, vara și iarna, și de la care ne vin imagini savuroase, cu X pedalând la bicicleta medicinală și cu Y ținându-și tamponul de vată pe locul de unde i s-a luat sânge. Sigur că și acele proceduri sunt empirice și par depășite. Ne urmărește de zeci de ani aceeași faianță verde de pe pereții fostului centru medical „23 August”, vedem an după an același coc tip Suzana Gâdea al eternelor și neschimbatelor asistente. Ne-ar trebui altceva, dar până vom avea altceva, e obligatoriu să se treacă măcar prin procedura consacrată a fiecărui început de sezon.

Cea mai lungă pauză

Se face controlul medical iarna, după o inactivitate de cel mult trei săptămâni. Vara, după una și mai scurtă. Acum, în schimb, avem în față niște oameni care vreme de două luni au făcut abdomene și flotări în sufragerie, au alergat în jurul casei atât cât le-a permis declarația pe propria răspundere sau, ca diversitate, au dat la sapă și au udat gazonul.

După două luni de pauză (să sperăm că vor fi doar două, în situația fericită în care treaba se va relua la jumătatea lui mai) nu poți să te apuci de antrenamente până nu știi cum stă, medical vorbind, fiecare jucător. Probabil că în cariera lor n-au avut niciodată o pauză atât de lungă, nu e exclus ca unii dintre ei să facă febră musculară după trei pedale „medicinale”, nu toți au zelul de a se pregăti în sufragerie până curge apa pe ei.

Lista incompletă

Am citit în GSP zilele trecute o listă lungă și interesantă cu locurile unde echipele prim-divizionare vor să-și cantoneze (unele să-și și carantineze) jucătorii. Locurile unde oamenii ar vrea să se vadă chiar mai devreme decât mult-doritul 15 mai. Toți conducătorii au răspuns prompt, au spus unde se va dormi, cum se va mânca din pachețele și din caserole sterile în camere, cum se va face duș în băi private, nu la comun, în vestiar, ca înainte. Înduioșător! Nimeni însă n-a zis că trebuie mai întâi făcută vizita medicală! Au mai vorbit unii și alții de teste COVID, dar nu din acel punct de vedere trebuie privite lucrurile, ci din acela al unor oameni care revin la sportul organizat după două luni de vacanță musculară.

Vizita medicală trebuie impusă!

Firește că există niște legitimații de joc, iar între copertele acestora sunt niște ștampile atestând vize medicale încă valide, valabile. Din punctul de vedere al regulamentului, încă se poate juca bine-mersi în iunie în baza acelor vize obținute în ianuarie trecut. Dar cineva (Ligă, Federație, poate ambele), ar trebui să intervină și să spună că acele ștampile nu mai sunt valabile, că trebuie altele. Nu e birocrație, nici formalism. E doar un mod elementar de a ne feri de întâmplări neplăcute, extrem de probabile dacă înhămăm la treabă niște mușchi și niște inimi a căror preocupare principală a fost în ultima vreme siesta.