Uite că nu mai îngheață nimeni!

Până să ne spună UEFA care sunt de fapt prioritățile, mințile noastre s-au străduit să găsească o formă cât mai avantajoasă sub care campionatul să fie băgat la congelator

Când se petrec toate grozăviile înconjurătoare, când nu știi astăzi ce vei face mâine, când se închid deopotrivă frontiere și cârciumi, unora dintre noi le-a mirosit imediat a ceva câștig. Avem nara fină, adulmecăm banul de la distanță și ne-am format reflexul de a simți imediat avantajul material, indiferent de starea de agregare.

Mai întâi lefurile
S-a discutat și se va mai vorbi despre veniturile fotbaliștilor. Cum s-a oprit fotbalul, cum au apărut isteții care au vânturat ideea înjumătățirii contractelor. Se filosofează pe tema definirii forței majore mai mult decât despre virusul în sine. Nu mai dezvolt subiectul, sperând că în plin mileniu trei, într-o țară europeană, pretinsă electrificată intelectual, nimeni nu se va atinge de un leu din salariile jucătorilor.

Ale lor nu, dar veniturile personalului auxiliar, indispensabil din viața de zi cu zi a unui club, vor avea de suferit. Dacă nu ca dispariție sau ca diminuare, măcar ca dată la care vor fi onorate. Cu întârziere, firește, că doar de-aia e pandemie!

Forma vasului de congelare
Pomenindu-ne în pauză forțată, ne-am gândit imediat la scenarii. Se va îngheța sezonul, sigur se va băga la minus mai multe grade și, cu ajutorul freonului, se va conferi eternității o formă finală solidificată a greu încercatului sezon 2019-2020. Și aici fiecare a venit cu ideea de a îngheța sezonul așa cum îi convenea lui.

Să se ia de bun finalul sezonului regulat, au zis unii care erau favorabil plasați atunci. Să se ia clasamentul de acum, au spus alții. Să nu mai retrogradeze nimeni, s-au pronunțat cei de pe pozițiile critice ale clasamentului. Cum e să urmărești avantaje strict personale atunci când lumea e într-un așa mare necaz? Dezumanizant, cum altfel să fie?!

Au prioritate echipele naționale
Nu s-a pus problema doar a congelării campionatului românesc, ci a majorității competițiilor interne de pe continent. Numai că UEFA știe pe ce lume trăiește, știe că banii vin, în cea mai mare parte, de la televizările din fiecare țară, însă mai ales de la televizările și contractele publicitare din Champions League și Europa League.

Așadar, aceste competiții trebuie să se desfășoare și să se termine cât de cât normal. Pentru a le duce însă la bun sfârșit, e nevoie să se pună în mișcare, imediat ce se va putea, competițiile naționale. Ce-i împiedica pe decidenții de la Nyon în tot acest demers care în mod normal se va lungi până la sfârșitul lui iunie, dacă nu și mai încolo? Euro 2020 le stătea în cale!

Echipele naționale și „mizilicul”
De-aici încolo, totul a fost foarte simplu. S-a luat Euro 2020 și i s-a schimbat cifra din coadă. 1 în loc de 0. Adică Euro 2021 în loc de Euro 2020. Și posibilitatea de a umbla puțin cu forfecuța la Liga Națiunilor, care oricum e o struțo-cămilă al cărei rost multora le (ne) scapă.

Ce dovedește asta? Că în mileniul pe care-l străbatem impetuos, echipele naționale contează tot mai puțin. Au devenit, deși nu e nici frumos și nici patriotic s-o afirmi în public, niște suveniruri înrămate, vândute la tarabă însoțite de câte un CD cu imnul fiecărei țări. Banii, interesele și toate celelalte sunt la cluburi.

Sigur că se vorbește de niște compensații financiare, cam pe la 275 de milioane de euro. Bani mulți? În aparență, da. De fapt, nu. Transferul lui Neymar la Paris a fost 222 de milioane. Mai pui un mizilic de vreo cincizeci și ceva, și uite compensația pentru Ceferin și ai săi. Mergem înainte!