Protestantul Ianis
Rangers înseamnă mai mult decât Genk nu doar ca nume, ci și ca șanse de a juca

Scoțienii au umor, chiar dacă de multe ori și-l rafinează prin nuanța chihlimbarie a unor single-malt-uri de prin Highlands. Au văzut imediat, la aeroport, bagajul lui Ianis securizat într-o folie verde, culoarea lui Celtic. Da, într-adevăr, pe aeroport la Bruxelles Ianis trebuia să aibă grijă ca folia să fie albastră… În Scoția, zgârcenia e doar proverbială, pe când umorul e real, omniprezent. Peste cel din Londra cea tot mai rece, cosmopolită și uneori doar gregară, fără clasicu-i rafinament.
Corul tribunei
Tribuna de pe Ibrox Park vuiește mereu. Acum câteva zile, cu Ross County, o echipă vai de ea, prin coada clasamentului, au fost 47.583 de spectatori. La meci de miercurea! Rangers avea stadionul sold-out și când necazurile financiare au împins-o până în liga a patra. Așadar, Ianis va avea o presiune în plus față de Genk. Publicul. Jumătatea protestantă a orașului, cea albastră (cealaltă, cea verde, a lui Celtic, e catolică) va fi mereu cu ochii pe el. Pe teren și în afara lui. Jucătorii lui Rangers nu sunt doar fotbaliști, ci și idoli. La fel și cei a lui Celtic pentru jumătatea de cealaltă confesiune a orașului.
Stevie G
Probabil că a avut și Gerrard un rol. Un nume ca el n-a venit la Rangers să-l „sară” șefii la transferuri, să le facă fără știrea lui. Imediat, Stevie s-a pozat cu Ianis, cu 7-le de pe tricoul albastru. E adevărat, nu 10, ca acasă, dar nici 23, ca la Genk. Inclusiv acel 7 spune multe. Beckham, Keegan, George Best. La britanici șeptarul e cel mai șmecher. Decarul e al doilea vârf, de multe ori se duce în careu să dea cu capul.
Moștenirea
Iar Gerrard a știut bine ce înseamnă numele de familie al lui Ianis. Nu că Felice Mazzu sau Hannes Wolf, domnii aceia de la Genk, n-ar fi avut idee ce sânge îi curge lui Ianis prin vene, dar un fotbalist uriaș, ca Stevie G, înțelege mult mai bine lucrurile, chiar dacă el n-a fost un artist, ci „doar” cel mai bun mijlocaș box-to-box din fotbalul ultimului sfert de veac.
Peisajul
Aici e aici. Sunt „Old-Firm”-urile, cu tradiție de la 1888, adică de când noi abia trecuserăm de Plevna și mai aveam aproape două decenii până la furcile de la 1907. După Old Firm nu prea mai e nimic. Aberdeen, fostă câștigătoare de Cupa Cupelor cu Alex Ferguson la timonă, pe vremea când încă nu era Sir, înoată greu. Hearts of Midlothian e pe ultimul loc, Dundee United, finalistă de Cupa UEFA, a picat în liga a doua. În rest, Kilmarnock, St. Mirren sau Inverness, „distileria” unde a jucat Marius Niculae. Echipe voinicești, roșcovane, pistruiate, iubite de fani, dar cam lipsite de har și de valoare.
Ceva mai altfel
Poate tocmai de asta, pentru că e „mai altfel”, Ianis are mai multe șanse să joace decât la Genk, unde, într-o exprimare contemporană tocită, fiecare meci era o finală. La Rangers nu e. Când ai trei sau patru la zero cu roșcovanii, merge și câte un dribling marca Hagi, chiar dacă nu e „genuine”, ci doar translatat pe linie cromozomială. Sigur, Stevie G va încuraja astfel de lucruri, cu 50.000 de oameni în spate e nevoie și de ele, nu doar de brânci și de tackling-uri.
Sigur, se va spune că jucători români cu calități fizice excepționale, Didi Prodan, fie iertat!, sau „Goe” Goian au avut ceva dificultăți la Rangers. Dar ca ei, deși fotbaliști excelenți, mai erau și alții prin preajmă. Ca Ianis găsești mai greu prin Scoția. El poate fi raza de soare de care localnicii se bucură atunci când apare și povestesc apoi ce frumoasă a fost vara aceea care a picat într-o joi.
*Foto: facebook.com/rangersfc