50.000 de copaci și-un șut în fund
UEFA ne va aduce un aer mai curat și un fotbal mai slab. E direcția clară spre care se îndreaptă lumea

Așadar, vom avea turneu final U19 la București, în 2021. Cu România calificată direct, cu stadioanele acum în lucru, date la cheie până atunci. Săru’mâna, boieri mari! V-am votat, v-am periat, v-am pupat unde trebuie, era timpul să ne oferiți și nouă ceva în schimb. Probabil că, dată fiind onoarea care ni s-a făcut și cruciala misie de a ne prezenta onorabil la marele eveniment, până în 2021 se va institui în Liga 1 regula U17, U15 sau poate chiar va fi nevoie de un preșcolar în distribuția de start.
Liga Națiunilor, nicio scofală
Le mai pupăm mâna o dată că din urna a treia a Ligii Națiunilor ne-au plasat în urna a doua? Așa ar trebui. Dar, dacă judecăm mai la rece, e tot cam aia. Suntem tot în grupul de mijloc, în partea de jos a contingentului 17-32. Acolo unde ne plasează coeficientul, rezultatele, stofa costumului, nodul cravatei și conținutul buzunarului. Nu e vreo mare afacere, UEFA bâjbâie și ea încercând să dea logică și sens unei competiții a cărei menire se pare că-i scapă chiar inițiatorului, forul de la Nyon.
Fără impurități!
De sub efigia slimfit nebărbierită a domnului Ceferin s-a ivit o idee care plutea în aer demult. La o primă vedere, înființând Europe Conference League (asta e denumirea pompoasă și poleită a noii competiții), UEFA s-a gândit la cei mulți și amărâți, dăruindu-le o întrecere a lor, doar a lor. Cu buget, firește, ajustat pe talia competitorilor. Adică, evident, mai mic. La o privire ulterioară, forul continental curăță lumea bună de impurități, o ferește de accidente, de momente neplăcute, cum au fost destule în ultima vreme, în care Atletico Madrid a trebuit să meargă în Kazahstan, Real Madrid (când a jucat, nu demult, cu Ludogoreț) să doarmă într-un hotel discutabil din Sofia, iar Lazio să întreprindă o călătorie nedorită în România, și încă în provincie, într-un oraș numit Cluj, parcă, sau naiba mai știe cum.
Pe la Alașkert ne facem veacul
Bref, campioana noastră – dar și a altor patrii amărăștene de primprejur – are șansa de a ajunge în Champions League, însă probabil că nu va ajunge acolo niciodată sau doar în conjuncturi extrem de favorabile. În schimb, locurile 2, 3 și câștigătoarea Cupei își vor face veacul în această Conference League, pe la Orhei, Alașkert sau Sabail, pe unde ne-am și plimbat de curând.
Perfect de acord cu Gigi Becali
Sigur că noi, cei afectați de crearea acestei noi competiții care va debuta în 2021, ne vom lamenta, vom aduce din nou în discuție acea deja lustruită de atâta amintit masă a bogaților. Dar nu toți. Din corul văicăreților a ieșit vocea patronului FCSB, care a cântat o cu totul altă arie: „Noi le luam banii la mișto și ei s-au prins!”. Excepțional! Aplauze! Are dreptate cel căruia aproape că nu i-am dat dreptate niciodată „Cum să-ți dau eu, UEFA, ție 15 milioane premii, când tu ai buget 4 milioane?”. Ce mai poate fi spus decât că preacucernicul de la Palat a înțeles perfect lucrurile, care chiar așa stau?
Să respirăm, așadar!
UEFA ia cu o mână, dar dă cu cealaltă! Va planta 600.000 de copaci în cele 12 orașe care găzduiesc Euro 2020, ceea ce înseamnă că și greu încercatei noastre Capitale îi vor reveni 50.000. O mână la chipiu, drept salut! Cealaltă, pe cazma! Și-așa eram despăduriți, deșertificați și vai de noi! Ni se vor vindeca plămânii, cu sau fără echipa națională calificată. Stratul de ozon se va reface deasupra Lacului Morii și a gârlei Colentinei. E frumos, înălțător, milenarist, să plantezi copaci în aceeași societate în care copilele sunt răpite de pe stradă. Iar unii dintre noi chiar vor avea lemne pentru foc în iernile grele care urmează.