Amintiri cu noi atacându-i pe iberici
România-Spania 2-2, 4 aprilie 1979, la Craiova, preliminariile Europeanului din 1980. Am ratat calificarea, dar am jucat, din elan, 80 de minute în terenul unei echipe de mare clasă

Multă lume, inclusiv destui specialiști, afirmă că trebuie să stăm bine în teren, să facem un joc de așteptare, să închidem spațiile, să împiedicăm construcția adversă, jocul de pase, arma lor forte. În orice fel de interpretare, aceste sfaturi se traduc prin a ne apăra contra Spaniei, pe terenul nostru, în fața a 50.000 de suporteri. Așa o fi! De-aia avem specialiști, să-i ascultăm. Dar în alte vremuri îi mai și atacam pe spanioli.
Antrenament pe „zgura” liceului
Când s-a hotărât ca acel România-Spania, decisiv pentru calificare, să se joace la Craiova, ibericii au cam strâmbat din nas. Noi, oltenii de gimnaziu (eram într-a șaptea!), absolut deloc. Vedeam constant Știința acasă, pe viu, dar ce părinte și-ar fi lăsat copilul la București, la echipa națională? Fixarea meciului în Bănie ne-a oferit multora dintre noi, puștii îndrăgostiți de fotbal, prilejul debutului în calitate de spectatori ai „tricolorilor”. Care s-au antrenat cu o zi înainte pe baza sportivă a liceului Nicolae Bălcescu, azi Carol I. Pe terenul de zgură. Eram câteva sute în tribunele de beton. Ședința era condusă de Constantin Cernăianu, fostul antrenor al Craiovei. Ceva ușor, de dezmorțire. Pase cu mâna, golul cu capul. Directorul tehnic Ștefan Kovacs fuma pe margine, îmbrăcat impecabil.
Poza de sub sticla biroului
Meciul a fost de la 4 după-amiaza. De pe la 11 dimineața, nu mai era niciun loc. Oameni veniți nu numai din Oltenia, ci de peste tot. Am primit atunci de la cineva din tribună, o fotografie color. „Seleccion nacional espanola”. Era echipa de la meciul-tur, disputat în urmă cu o jumătate de an la Valencia și pierdut de noi cu 1-0, gol Asensi. Față de formula de la Craiova, erau doar două modificări, ambele în apărare. În loc de Carete și Miguelli jucau acum Felipe și San Jose. Ani de zile acea fotografie a stat sub sticla biroului pe care făceam teme la chimie visând la tribuna de pe Mestalla, care atunci se numea „Luis Casanova”
Dudu, Dani, Dudu, Dani
I-am atacat de la început. Dinu, ales cam împotriva dorinței publicului în locul lui Ștefănescu, împingea mereu jocul înainte. Mitică Marcu făcea curse depășindu-și adversarii pe exterior, pe pista de zgură. Dudu se bătea cu Alexanco, Mircea Lucescu, la aproape 34 de ani, își cam pierduse din viteză. La pauză în locul său a intrat Zoli Crișan. Vijelie! La doar câteva minute a scos penalty. Nimeni nu mai știe dacă a fost, dar regretatul Zoli avea altă artă decât stilul contemporan previzibil al lui Florin Tănase.
Dudu a transformat sigur, dar la faza următoare Crișan a fost eliminat împreună cu San Jose. Și-au tras pumni reciproc, fundașul Realului nesuportând iureșul extremei oltene. A egalat Dani, apoi a marcat din nou Dudu, și iarăși a egalat Dani, „aripa” lui Bilbao, la scurt timp. Măcar la al doilea gol a avut o parte de vină și Silviu Lung. Poate că aici s-a făcut diferența. Un mare portar, Arconada, contra unui cvasidebutant, Lung, aflat abia la a doua selecție.
2-2 și oameni nemulțumiți
În ultimele 10 minute ai noștri au cam terminat gazul, iar Asensi și Quini au ratat ocazii imense, lăsând senzația că spaniolilor le ajunge remiza și că nu e frumos să ne bată. Însă 80 de minute, sau măcar 75, am jucat în terenul lor, arătând destul fotbal. Deși pe legitimațiile lor scria Barcelona, Real, Atletico, Bilbao, Valencia iar pe ale noastre Dinamo, Steaua, Craiova, ASA Tg Mureș, Corvinul sau Poli Iași. La final, cohorta vie care urca panta spre centru era mai degrabă nemulțumită. De scor, dar și pentru că Tilihoi sau Cămătaru rămăseseră rezerve, iar Costică Ștefănescu bifase doar ultimele minute.
Așa erau acei ani, dominai Spania și tot nu puteai să-i mulțumești pe oameni. Deci, azi ce facem? Ne apărăm?
P.S.
Caseta tehnică a acelui meci:
Craiova, 4 aprilie 1979, ora 16, 40.000 de spectatori
Arbitru Marcel van Langehowe (Belgia)
România-Spania 2-2 (0-0)
Au marcat Dudu Georgescu (56p, 64)/ Dani (58, 70)
Cartonașe roșii Crișan și San Jose (ambii min. 60)
- România: Lung – M. Zamfir, Sameș, Dinu (cpt.), Lucuță – Dumitru (80 Ștefănescu), Boloni, Romilă – Lucescu (51 Crișan), D. Georgescu, Marcu. Director tehnic Stefan Kovacs
- Spania: Arconada – Marcelino, Felipe, Alexanco, San Jose – Villar, Del Bosque (61 Cundi), Asensi (cpt.) – Dani, Ruben Cano (88 Carrasco), Quini. Antrenor Ladislau Kubala