Marele of al lui MM 

Mihai Stoica a părăsit un mediu pe care și l-a dorit mereu să fie cu totul altfel decât e acum

A plecat pe 7 august 2019, dar o putea face în oricare din cele peste o mie de zile de când a revenit la fosta Steaua. Pe care, în treacăt fie spus, a lăsat-o Steaua în 2014 și a regăsit-o FCSB în 2016, când a ieșit de la „întristare”, cum e numit penitenciarul în argoul romanelor Rodicăi Ojog-Brașoveanu. Mai corect ar fi de spus nu „o putea face”, ci „trebuia s-o facă”. Pentru că, dacă nu te regăsești în ideologia locului unde muncești, asta trebuie să faci. Să pleci. Când spațiul e acela cu care într-o vreme, demult, erai pe aceeași lungime de undă, lovitura pe care o primești e și mai grea.

De ce-a plecat? De ce-ar mai fi rămas?
E foarte simplu. Nu mai poți sta într-un loc în care tu trebuie să scoți din foc castanele aruncate de patronul care nu uită să spună, la fiecare declarație, că îți e prieten. Poate chiar îți este, dar dacă lucrurile stau așa, nu poți fi prieten cu Gigi Becali ediție 2019 decât în afara „cadrului instituțional”. La un grătar, la un șpriț. La fotbal, patronul a ajuns la acel grad de autoritarism în care vrea să decidă el absolut totul, de la antrenorii pe care îi alege mereu greșit la culoarea dopului sticlei de apă pe care o beau jucătorii la antrenament.

Și-atunci, de ce să mai stai? Doar ca să aperi niște principii care nu coincid cu ale tale? Să zici la televizor că un anumit transfer e bun, un câștig pentru echipă, când tu în sinea ta ești convins că e o mișcare proastă? Eventual să mai sari de pe bancă la niște decizii ale arbitrilor. Să mergi, foarte rar în ultima vreme, în studiourile tv și ce-ai spus tu a doua zi să fie contrazis de patron? Sau să fie negat chiar atunci, pe loc, în studio, pentru că producătorii au numărul patronului pe tastele de apelare rapidă!

Ce are MM
N-am avut mereu cea mai bună relație cu MM, ne-am mai ciondănit, m-a jignit chiar în direct la tv și n-am vorbit vreo doi ani. Dar tipul „de la Sectoare Calde”, așa îl gratulam într-o vreme pe fostul inginer siderurgist din Galați (totuși, sef de promoție!) e acel gen de om căruia ești tentat să-i acoperi derapajele (au fost destule, începând cu spectatorul altoit) în virtutea calității sale de a fi mereu spontan, de a avea umor, de a ști fotbal, în rezumat de a avea altă calitate intelectuală decât clasicul „om de fotbal” care, ca portret-robot, are frază lemnoasă, ochi nesinceri, pantaloni la dungă și nivel intelectual de gimnaziu, cu pericol de corijență la română și cu riscul mare de a începe să latre dacă uită românește.

Ce n-are MM
Părea că e un tip care n-are niciodată răbdare. Acum a avut destulă, trei ani în care a trebuit să spună despre deciziile proaste ale patronului că sunt excelente. Că telefoanele date pe bancă sunt întotdeauna salutare, că garniturile de start anunțate pompos la tv cu două zile înainte de meciurile importante sunt însăși esența vieții pe pământ. Că beștelirea televizată a jucătorilor e mai pedagogică decât rafturi întregi de bibliotecă pe care stau scrierile lui Makarenko.

Izvoare de jucători
Vai, ce bun e Mișu Roman, că merge la biserică! Extraordinar, Stan e noul Cabrini plus Roberto Carlos! MM n-are puterea să înghită ideea ca FCSB să absoarbă toți mediocrii emanați de campionatul intern, singurul la care patronul se uită. Unica sursă din care își extrage seva transferurilor, făcute la telefon în miez de noapte. Să nu te inspiri tu măcar de la Ruse sau de la Kikinda, câteva sute de metri dincolo de gheretele grănicerilor…
Pe vremuri, MM i-a dibuit și i-a adus pe Thereau și pe Arlauskis. Chiar și pe Carlos, despre care s-au spus atâtea și atâtea, dar care a fost portarul cu care Steaua a ajuns la câteva zeci de secunde de finala Cupei UEFA.

Acum trebuia să vadă și să laude cum mereu însetatul patron bea apă cu voluptate de la cișmelele ruginite numite Botoșani sau Gaz Metan. Cu așa băieți, tremuri cu Alașkert și te mănâncă țânțarii pe la Giurgiu.