Continuarea filosofiei clasice germane

De peste 50 de ani nemţii fac în fotbal acelaşi lucru: cîştigă

Sfîrşitul filosofiei clasice germane a fost prezis de Engels, neamţul care a inovat în dogmă fără să-şi dea seama că poate nenoroci omenirea. În fotbal însă, filosofia germană […]

De peste 50 de ani nemţii fac în fotbal acelaşi lucru: cîştigă

Sfîrşitul filosofiei clasice germane a fost prezis de Engels, neamţul care a inovat în dogmă fără să-şi dea seama că poate nenoroci omenirea. În fotbal însă, filosofia germană continuă de peste o jumătate de veac. Doctrina e extrem de simplificată, adusă la un nivel de înţelegere accesibil: Sieg, adică victorie!

În 2008 nu mai e loc de Feuerbach, Kant sau Heidegger. Ei au rămas în biblioteci. Acum ideologul e Joachim Low, iar ucenicii se numesc Hitzlsperger, Lahm, Podolski, chiar Klose. Cu Ballack e altceva. El e vrăjitorul, dar un vrăjitor care nu recurge la cine ştie ce miracole, ci scoate din baghetă banalităţi. Cum ar fi: să curgă apa, să fie berea rece şi Wurstul bine fript, să meargă pasa acolo unde trebuie şi lovitura de cap în colţul de unde portarul nu mai poate s-o ia. La 32 de ani, cariera acestui ex-redegist ivit în fostul oraş Karl Marx (prietenul lui Engels, cel cu sfîrşitul filosofiei) a ajuns un fel de carte de la Gotha (alt loc de pe harta fostului RDG) pe care nemţii o deschid atunci cînd au chef să cîştige.

După povestea emoţională a Turciei, un text despre nemţi poate enerva aşa cum enervează nemţii înşişi. Oamenii poate că vor prinţese, sultani, eunuci, Şeherezade, ceva de caravanserai sau din O mie şi una de nopţi. La Basel, fiorul l-au adus supuşii împăratului Terim, cu povestea lor plină de sînge şi transpiraţie. Nemţii n-au făcut altceva decît să cîştige, profund obraznic, cu 3-2, un meci în care raportul şuturilor pe poartă a fost 11-3 pentru turci.

Dar şi aici există o cheie. Deşi au stors tot din puţin, nemţii n-au ridicat cinismul la acurateţea la care l-a dus Italia, de exemplu. (România nu se încadrează în tiparele cinismului, pentru că a fi cinic înseamnă a fi şi puternic, or noi n-am fost). Nemţii au tocat mereu, mecanic, şi urcă în finală după ce şi în sferturi, şi în semifinale au dat cîte trei goluri. Asta nu înseamnă retragere deliberată, ci eficienţă prin vocaţie.

Responsabil nu e doar sistemul german. Există şi un produs identificat al sistemului, acest straniu şi destul de greu acceptabil Joachim Low, căruia compatrioţii îi zic Jogi, la fel ca ursuleţului din desene animate. Low e digerat cu dificultate pentru că a fost un fotbalist aşa şi aşa, navetist între primele două Bundesligi. Nemţilor le-au plăcut Beckenbauer, Vogts, Voeller, Klinsmann, adică sute de selecţii ca jucător transbordate pe banca tehnică a Mannschaftului. Pe la colţuri se spune că, inclusiv lui Klinsmann, Low i-ar fi făcut temele tactice. Iar la Basel, acelaşi Low a reuşit să-l răpună pe un tip căruia i se zice Împăratul, în vreme ce el, banalul Joachim, are doar o poreclă de ursuleţ.