GSP vă prezintă stadionul pe care jucăm meciul calificării >> Pe terenul Olandei
Trupa lui Van Basten a disputatşi precedentele meciuri din grupă pe Stade de Suisse din Berna
Oficial, se cheamă Stade de Suisse, însă toată lumea îi spune pe numele vechi, Wankdorf, mai ales că la Berna 80 la sută dintre […]
Trupa lui Van Basten a disputatşi precedentele meciuri din grupă pe Stade de Suisse din Berna
Oficial, se cheamă Stade de Suisse, însă toată lumea îi spune pe numele vechi, Wankdorf, mai ales că la Berna 80 la sută dintre localnici vorbesc germana şi doar foarte puţini franceza. Aici s-a jucat în 1954 una dintre cele mai spectaculoase finale de campionat mondial, în care RFG a învins Ungaria, marea echipă cu Puskas, Czibor, Hidegkuti şi ceilalţi cu 3-2, după ce germanii fuseseră conduşi în minutul 9 cu 2-0.
Cafeneaua Walter
În memoria acelei duminici de 4 iulie 1954, nemţii au colonizat arena. La intrarea principală au pus un ceas de epocă pe care scrie Ungarn-Deutschland 2-3, iar acele arată 7 şi 16 minute, semn că acea finală de acum 54 de ani la acea oră . Poarta în care Helmuth Rahn a înscris golul victoriei a fost declarată monument, iar cafeneaua de la stadion se numeşte Walterkafee, în memoria fraţilor Walter, Fritz, căpitanul echipei, şi Ottmar, componenţi ai acelei trupe de legendă.
Am mai fost aici, în tinereţea lui Lucescu
Tot pe vremea cînd arena se numea Wankdorf, România a făcut aici un 0-0 la 11 noiembrie 1981 cu Elveţia. Era meciul în care Mircea Lucescu, avînd atunci 36 de ani, debuta pe banca echipei naţionale şi punea bazele acelei garnituri care avea să se califice la Euro 1984.
În anul 2005 arena a fost complet renovată, redusă la 30.000 de locuri, toate acoperite şi rebotezată Stade de Suisse. Aici se dispută finalele de Cupă şi tot aici a jucat în Liga Campionilor FC Thun, echipa din orăşelul aflat la 30 de kilometri de Berna, care în urmă cu două sezoane s-a calificat în mod cu totul surprinzător în grupele Ligii Campionilor. „Tricolorii ” vor lua contact cu Stade de Suisse abia luni seara, cînd e programat antrenamentul oficial.