TelePiţi

Selecţionerul a afişat zîmbet, preocupare şi politică

În echipamentul de prezentare pe micul ecran, la Naşul. Chestie de imagine, să priceapă toată lumea că omul munceşte şi n-are vreme de pus la costum, aranjat, dichisit şi alte detalii pe care […]

Selecţionerul a afişat zîmbet, preocupare şi politică

În echipamentul de prezentare pe micul ecran, la Naşul. Chestie de imagine, să priceapă toată lumea că omul munceşte şi n-are vreme de pus la costum, aranjat, dichisit şi alte detalii pe care cei extrem de preocupaţi de o cauză măreaţă nu dau doi bani. Asta e la plus.

Tot la plus e şi alt amănunt esenţial din viaţa cetăţeanului român Piţurcă Victor. Încearcă să zîmbească, îşi permite chiar şi cîteva secunde de rîs organic. E adevărat, la o poantă străvezie, înscenată de Naşul cu Mutu şi Lobonţ, care se dădeau doi suporteri, Vasile şi Gheorghe. Primul, Mutu, a vorbit un pic mai pe nas şi a rămas anonim, în schimb „Gheorghe” Lobonţ, mai răguşit decît Telly Savalas, n-avea cum să nu fie recunoscut.

După trening şi rîs, a urmat preocuparea. Privirea lui Piţurcă era cu totul alta decît în urmă cu cîteva luni, cînd a fost tot la Naşul, singura tribună de pe planetă de la care selecţionerul admite să vorbească patriei. Uşoarele cearcăne şi privirea încruntată defineau un om care peste o săptămînă şi ceva va da piept cu Ribery şi Henry. Dar cine ar putea fi altfel înaintea turneului final? Oare acolo, la Tignes, la 2100 de metri altitudine, pe chipul lui Domenech s-o lăfăi jovialitatea? Da’ de unde, Raymond e nebărbierit, preocupat şi el, cum ar putea fi altfel atunci cînd trebuie să trimită acasă oameni ca Cisse, Ben Arfa sau Landreau?

Credeam că în ora sa de la naşul Piţurcă va spune banalităţi. N-a spus. Ne-a lăsat să înţelegem că adversarele din grupă sînt foarte tari şi că „indiferent ce se va întîmpla” – cam ăsta e textul de despărţire pe care cei plecaţi pe front, în linia întîi, îl spun familiilor – după Europene va veni, tot la Naşul, of course, să dea socoteală. Tot la lucruri concrete, ne-a transmis că nici Chivu, nici Rădoi nu pot evolua două meciuri la rînd, la distanţă de patru zile. Asta nu-i bine deloc. Domenech, Donadoni sau Van Basten i-ar fi lăsat acasă. Dar noi nu ne puteam permite acest lux, cînd avem doar vreo 10-12 fotbalişti buni şi doar doi-trei de superclasă.

În fine, atmosfera. La italieni în cantonament au intrat mai întîi nişte zîne despuiate, apoi nişte tipi deghizaţi în urangutani, care militau pentru încetarea tăierii palmierilor din Borneo. La noi, la Mogoşoaia, în loc de urangutani a sosit Ludovic Orban. Cu patru zile înainte de alegeri şi aducînd o icoană. În acel moment am trăit senzaţia că, indiferent cîte puncte vom face în Elveţia, stăm bine. Avem selecţioner preocupat şi perspective de asfaltare în viitor. Hai România!