Bizon, varianta umană
Putea fi și Teixeira, dar puteau fi și Planici, Salomao, Culio, Camora, Tandia, Viera, Pigliacelli, Kolici. Campionatul nostru are, parcă mai mult decât în anii recenți, câțiva străini decenți, care aduc precizări noțiunii de fotbalist de pe alte meleaguri. Rolul […]

Putea fi și Teixeira, dar puteau fi și Planici, Salomao, Culio, Camora, Tandia, Viera, Pigliacelli, Kolici. Campionatul nostru are, parcă mai mult decât în anii recenți, câțiva străini decenți, care aduc precizări noțiunii de fotbalist de pe alte meleaguri. Rolul acestora este de a acoperi acele posturi pentru care piața indigenă nu oferă soluții. De a reuși ceea ce jucătorii români nu pot să reușească.
Gnohere respectă definiția. Ia titlul de golgeter (la egalitate cu Țucudean), rezolvă, prin golurile sale, multe meciuri în coadă de pește ale FCSB-ului. Suportă, cel puțin în prima jumătate a anului, supliciul de a fi rezerva mimului de succes Alibec și de a intra doar atunci când gestica titularului își isprăvise întregul repertoriu.
„Bizonul” are calitatea de a fi știut să aștepte. Un francez crescut bine în juniorat, trecut apoi prin Belgia, își educă răbdarea. Acele societăți așezate adaugă aceste principii lângă calitatea fizică. Știe să lupte nu doar cu apărările, ci și cu sine însuși, ținând în frâu duelul greu și istovitor cu niște kilograme care-l aduseseră în starea de a nu-l mai încăpea echipamentul.
Apoi, „Bizonul”, cu fizicul său de Goliat, se bate mereu, își bagă trupul său mătăhălos în clinciuri de unde înzestrarea îl ajută să iasă biruitor și să-și pună mingea pe un stâng surprinzător de bun pentru un tip cu o asemenea talie.
Nu în ultimul rând, „Bizonul” dă de multe ori interviuri după meci cu mâna pe creștetele cârlionțate ale copilașilor săi. Iar asta emoționează, poate, mai mult decât lupta sa din teren.