Cât de mare a fost Ilie Balaci

A fost mare, mare de tot! Atât de mare încât celor tineri, care n-au prea apucat să-l vadă jucând, le e greu să-i priceapă dimensiunea

Dimensiunea reală i-am priceput-o privindu-l mai întâi din tribună și apoi cunoscându-l și ascultându-l. Ca să-l înțelegi pe Balaci jucătorul trebuie doar să-l privești. Ca să-l pricepi pe Balaci de după retragere trebuie să-l asculți. Ore întregi de discuție, din care nicio silabă nu e rostită aiurea.

Jucătorul
Azi după-amiază, în studioul TVR. Un „Replay” cernit, cu mult negru în platou, și cu imagini alb-negru, din alte vremuri. Ilie Balaci dă gol cu capul după corner cu Leeds. La 1,78 sare mai sus decât fundașii englezi, lovește perfect cu fruntea și mingea se duce în poartă.

Apoi, în finala de Cupă din 1977 cu Steaua, pleacă de la centrul terenului, primul sprint, primii 5 metri, sunt ucigători, Florin Marin rămâne în spate. În urma sa tropăie Sameș și Ion Ion. Steliștii n-au minge, olteanul cu numărul 8 are, cu toate astea nu pot să-l prindă, el alerga mai repede.

În fine, golul cu Benfica, din lovitură liberă. Impecabil! Cu stângul, din partea unui dreptaci. Cine spunea că Ilie Balaci e tehnic comitea un sacrilegiu. A fost mai mult decât tehnic, a fost complet. Viteză, cap, stâng, drept. Vigoare surprinzătoare pentru un tip mai degrabă firav. Și acel tonus, acei mușchi și nervi mereu întinși, care-l făceau să fie mereu în priză și-i mobilizau pe cei din jurul său.

Altruistul
Întotdeauna i-a pus pe alții înaintea sa. Pe colegii de echipă în primul rând. Pe cei de la Craiova, în mijlocul cărora s-a simțit mereu excelent. Era genul de om, de coleg, de prieten, pe care dacă-l suna vreun coechipier în toiul nopții și-i spunea că are o problemă, se suia în mașină și pleca s-o rezolve. De exemplu, în avioanele anilor optzeci se înghesuiau, la întoarcerea din străinătate, cantități impresionante de blugi, radiocasetofoane, cafea, țigări, mărfuri care erau apoi valorificate lucrativ în căminele studențești ale Craiovei.

Toți trăgeau de niște genți burdușite, Ilie traversa aeroportul cu mâinile în buzunare. Nu-l interesa acest gen de activități. La vamă însă prelua asupra sa o parte din bagajele coechipierilor să nu li se pară vameșilor că unul sau altul a adus prea mult. Așadar, Ilie era încă o dată extrem de util echipei.

Prietenul
Acum câțiva ani, Tilihoi, care ne-a părăsit și el astă-primăvară, tot într-o dimineață de duminică, s-a îmbolnăvit grav, iar costul tratamentului îi depășea cu mult posibilitățile. Ilie s-a dus în birou la Gino Iorgulescu și l-a lămurit că Nae are nevoie de un ajutor din partea Ligii.

Gino și Tilihoi n-au fost cine știe ce prieteni, ba chiar erau rivali într-o vreme la postul de stoper al naționalei. Dar la mijloc a fost Balaci, care s-a dus să vorbească. Datorită intervenției sale la Iorgulescu, Tilihoi a primit suma de care avea nevoie pentru medicamente și a mai trăit câțiva ani.

El a fost Ilie Balaci. Marele jucător, povestitorul, prietenul, omul care sărea pentru alții, punându-se pe sine la coada listei. Un fotbalist imens și un om de aceeași dimensiune.