Antrenori pe repede-nainte

La Bratu, Dică, Mutu și Neaga nu sare în ochi atât lipsa licenței Pro, cât lipsa de experiență

Antrenorul lui Dinamo are cel mai normal traseu dintre toate cele patru luate în discuție. Bratu n-a ars etapele, a fost la juniorii lui Dinamo, la echipa secundă a clubului, la lotul național de juniori. Un suiș normal, o scară fără trepte lipsă. Tineri promovați masiv, în conjunctura lipsei de obiectiv (locul 7 nu e un obiectiv pentru Dinamo, ci mai degrabă o osândă).

La aproape trei luni de la instalare, Florin, altfel un tip educat, însetat să ajungă antrenor, încă vorbește de moștenirea lăsată de Miriuță. Ce spune e perfect adevărat, dar incorect.

În sensul că lui trebuie să-i fie clar că venirea sa la Dinamo e rezultatul dezastrului lăsat de Miriuță și consecința neintrării în primele șase. Dacă Dinamo era în play-off, nu miza pe un tânăr ca Bratu, oricât de promițător, ci mergea pe mâna unui antrenor recomandat de performanțe.

A doua cale
Dică a venit la FCSB după un an la liga a treia. Fructuos, soldat cu o promovare, dar liga a treia înseamnă foarte puțin. Scara lui n-are toate treptele, iar acest lucru s-a văzut în multe momente ale sezonului. Au fost momente de inspirație, dar și perioade de derută.

Nu neapărat tehnico-tactică, mai degrabă psihologică. Gestionarea relației cu Alibec, de exemplu. Un antrenor cu mai multă experiență n-ar fi lăsat șanțul să se adâncească, ci ar fi căutat să-l câștige pe jucător pentru echipă. Nu băgându-l să joace și când merita, și când nu, ci vorbind cu el.
Încercând să-i exploateze părțile bune. Relația lui „Nick” cu patronul nu intră la acest capitol. Acolo ai doar două căi. Fie bați cu pumnul în masă și pleci, fie faci ca el. Neplecând, se pare că Dică a ales a doua cale.

Rică de vreme rea
Neaga n-a fost vreo mare invenție a lui Nicolae Robu. El era deja în club, director sportiv. Stătuse pe lângă Ionuț Popa, cunoștea lotul. Cu el însă, Timișoara arată mai rău decât cu Popa. Un antrenor tânăr la o echipă de veterani aproape de vârsta lui.

Am văzut-o pe Poli live la Sfântu Gheorghe, unde a avut om în plus aproape o oră și a pierdut cu 3-0. Echipa nu joacă, nu construiește, doar aruncă niște mingi în față, în speranța că ele se vor lovi de Drăghici și Mihai Roman, doi atacanți desprieteniți de gol.

Sau mizează pe pivoții Cânu și Șeroni la fazele fixe. În plus, când treaba nu merge, așa cum n-a mers în Covasna, intervine o irascibilitate, mai ales a veteranilor, pe care banca tehnică n-o poate stăpâni. În meciul despre care e vorba în propoziție au existat șapte-opt mingi scăpate afară și chiar două auturi executate incorect și oferite de arbitru adversarilor.

Briliant neșlefuit
Voluntariul l-a schimbat pe Niculescu cu Mutu ca să provoace un șoc unei echipe care mergea prost, dar nu era amenințată cu retrogradarea. Acum e, și încă serios! Mutu pierde meci după meci și aduce vorba de moștenirea grea lăsată de Claudiu.

Unu la mână, dacă lucrurile mergeau bine cu Niculescu, nu mai era adus el. Niciodată când vii la o echipă în plin campionat nu vii la bine, cu excepția cazurilor în care predecesorul e chemat la un nivel mai înalt, cum a fost cazul lui Contra, care a lăsat Dinamo pentru echipa națională.

Vii, mai mereu, pentru că e greu. Greul acela îl gestionezi cu tact, iar tactul se trage din experiență. Degeaba știi tu fotbal, degeaba ai dat peste o sută de goluri în Serie A (performanță cu adevărat remarcabilă) dacă nu reușești să transmiți știința ta lui Răuță, Pârcălabu, Căpățână, Balaur, Balauru. Una e una, alta e alta!

Nu neapărat școala
România a produs în ultimii 15 ani peste o sută de licențe Pro. În prima ligă antrenează doar 9 licențiați. Patru sunt (încă) nelicențiații amintiți, al cincilea e Mangia, școlit pe alte bănci. Randamentul școlii de antrenori e mic și pentru că echipele tot dispar, iar locurile de muncă se împuținează mereu.

Dar etapele, treptele de urcat în această meserie, sunt chiar mai importante decât școala. Cine nu crede să-l întrebe pe Hagi! După ce a trecut din tricoul Galatei în sacoul de selecționer la doar 36 de ani și a ratat acea calificare cu Slovenia, i-au trebuit ani mulți, măcar vreo zece, ca să se poată autodenumi antrenor de succes.