Rezistența din alți munți

Învinșii din alegeri par tentați mai degrabă să plece în exil decât să lupte în continuare

Lupescu a avut o campanie scurtă. O lună și ceva e, firește, mult prea puțin față de patru ani, cât a tras Burleanu, zi de zi, ca să câștige aceste alegeri. N-ai cum să aprofundezi, n-ai cum să duci muncă de lămurire cu „Vulpițele” sau cu „Pisicuțele”, să le convingi că tu poți face pentru ele mai mult decât pomana federală, care la rândul ei e infinit mai mult decât nimic.

Aceasta e ideea care se acreditează. Că dacă ar fi avut timp mai mult, Lupescu ar fi câștigat. Dar cine l-a împiedicat să aibă acel timp? De ce intenția de a candida a fost anunțată abia în februarie 2018 și nu măcar cu un an mai devreme?

S-a crezut că efigia lui Ionuț și prestanța colegilor săi de campanie sunt suficiente pentru a răsuci direcția acelui fotbal mic la stat, dar mare la vot. Eronat! În februarie 2018 direcția votanților era deja stabilită.

Episodul 2014
Cumva la fel au stat lucrurile și în urmă cu patru ani. Atunci, aceeași Generație de Aur a dorit să ia șefia Casei Fotbalului. Cu Gică Popescu în frunte, cu Mircea Sandu mentor din umbră, cu majoritatea celor care au fost și acum în prim-plan. Cum dosarul penal al lui Gică mai avea foarte puțin până la pronunțare, ideologul Mircea Sandu a încercat să propună o variantă de rezervă. Nu s-a acceptat ideea, în 4 martie 2014 cu Gică s-a întâmplat ce s-a întâmplat, iar în fața buletinelor de vot alegătorii aveau de ales între Burleanu, Avram și Chivorchian. A fost preferat cel care avea cele mai puține legături cu trecutul încețoșat al fotbalului. De fapt, cel care n-avea nicio legătură.

Atunci, Generația de Aur a pierdut pentru că n-a avut un plan B. Acum, a fost învinsă pentru că n-a avut timp. Ce va fi în viitor?

Sila, greața
Cam acestea sunt sentimentele învinșilor. De disconfort psihic, de lehamite. Dar și de enervare pe povestea cu ciuruitul sau pe acel ins de la Buzău, unul Trăsnea, care l-a făcut trădător de țară pe Mircea Lucescu. Tentația e să te retragi cât mai iute dintr-o astfel de lume toxică și ingrată. Să pleci unde vezi cu ochii. Cât mai departe. În Elveția, în America, pe vreun atol din Pacific. Să uiți de toate, de ajefeuri, de Vulpițe și Pisicuțe, de Trăsnea, de Burleanu, de tot!

Ceea ce se și întâmplă. Se pleacă din fotbal, se pleacă din țară, se iese din peisaj cu o frenezie greu de anticipat în urmă cu o săptămână. Lângă Mihai Gâdea sau lângă Rareș Bogdan, băieții de la Pasadena păreau etern de-ai noștri, făceau parte din noi înșine și aproape că nici nu ne mai deranja apariția în tablou a lui Liviu Dragnea sau a Gabrielei Firea.

Ce va fi până în 2022?
La patru zile de la vot, în vreme ce învinșii se îndreaptă către cabanele lor din Munții Alpi, Burleanu se află deja într-a patra zi de campanie electorală pentru alegerile din 2022. A patra zi din cele peste 1.460 câte mai sunt până la viitorul scrutin. În acest interval de timp extrem de relaxat, alături de Vulpițe și de Pisicuțe, vor mai apărea multe alte mamifere cu drept de vot, care vor fi hrănite îndestulat prin cordonul ombilical pornit chiar din biroul Întâistătătorului de la Casa Fotbalului. Nu e clar dacă fotbalul în sine va avea de câștigat, nici nu se știe cât de important e acest amănunt periferic, dar cu siguranță că în 2022 Burleanu va fi mai puternic decât acum.

De ce nu în munții noștri?
Probabil că în afara unui lung șir de critici la adresa regimului, multe dintre ele articulate și temeinice, Generația de Aur nu va întreprinde nimic semnificativ. Va exista această rezistență în munți, dar nu în despăduriții noștri Carpați, ci în mult mai reconfortanții Alpi sau în alte masive ale străinătății. Se va descăleca pe pământul patriei abia pe la sfârșitul lui 2021 sau chiar la începutul lui 2022. Și va fi iarăși timpul prea scurt. După care se va pleca iarăși din țară.