Salutul federal
Ionuţ Lupescu a vorbit ieri despre lista de 10 învinuiţi emisă de DNA. Vinovaţii trebuie să răspundă, ancheta e spre binele fotbalului, care va avea numai de cîştigat. Să se facă lumină, vinovaţii, dacă vor fi găsiţi, să plătească, totul […]
Ionuţ Lupescu a vorbit ieri despre lista de 10 învinuiţi emisă de DNA. Vinovaţii trebuie să răspundă, ancheta e spre binele fotbalului, care va avea numai de cîştigat. Să se facă lumină, vinovaţii, dacă vor fi găsiţi, să plătească, totul e spre binele fotbalului. Corect!
Lupescu a vorbit în numele instituţiei, dar şi în numele său. Ar fi avut acelaşi discurs şi acum 20 de ani, şi acum 10, şi acum trei, înainte de a fi înalt funcţionar la Casa Fotbalului. Pentru instituţie însă, aceasta este doar o poziţie de dată recentă. Zilele trecute Florin Prunea a spus că, prejudiciată fiind cu procentele din diversele transferuri, Federaţia se va constitui parte civilă şi va cere daune. Deci, de mîine sau de poimîine ,de la ora cutare p.m., FRF se va alătura inclusiv oficial, în acte, demersului DNA.
Tîrziu, nepermis de tîrziu! De peste 15 ani, ziarele scriu despre volatilizarea banilor din transferuri. O sumă pleacă de la clubul străin, o altă sumă, mult mai mică, ajunge la clubul românesc. Cum a reacţionat FRF cînd, la plecarea lui Ilie Dumitrescu la Tottenham, lirele s-au transformat în dolari? Sau cînd s-a declanşat o anchetă pentru folosirea excesivă a scannerului de la clubul Dinamo, în cazul lui Marius Niculae? Sau cînd cluburile îşi schimbau de trei ori pe zi denumirea, pentru ca vechile datorii la stat să se piardă printre vrafuri de hîrţoage? N-a reacţionat nicicum, a aplicat proverbe româneşti. Cîinii din presă latră, Bodu latră, ursul federal merge!
Iată Federaţia subit preocupată, subit implicată şi neaşteptat de emoţională în dorinţa de a se afla adevărul! FRF salută cercetările cu mîna la chipiu, după ce ani la rînd, dacă n-a luat ziariştii de guler, în cel mai bun caz a tăcut. N-a zis un sunet, n-a cerut ajutorul procurorilor, alo, domnilor, avem nişte bănuiţi, vrem să-i urmărim, poate ne ajutaţi, poate ascultaţi nişte telefoane, poate ne ajutaţi să facem curăţenie.
Acum se adresează opiniei publice, solidarizîndu-se tuşant cu dreptatea. Şi dă buzna în instanţă, să-şi ceară procentele. Dar să vedem dacă dă. Pentru că orice instanţă din lume va constata că dijma federală din transferurile afară e complet ilegală, fiind votată de Comitetul Executiv, pentru că niciodată preşedinţii din Adunarea Generală n-ar fi ridicat mîna să dea nişte bani, ci doar, dacă se poate, să ia. De aceea, lăsaţi-ne scepticismul să zburde în voie. FRF nu se va constitui niciodată în parte civilă, pentru că asta ar însemna descoperirea unei ilegalităţi care a funcţionat cu anii. Se va mulţumi să adere cu toată fiinţa la cercetări, dar va fi un spectator de lux, care stă în fotoliu şi priveşte picioarele menajerei care-i şterge candelabrul de praf.