Costică, din două motive

Primul motiv nu e neapărat că Budescu a fost cel mai bun. Aici intervine relativul, opțiunea fiecăruia, e o chestiune de gust. Motivul în sine e acela că 11-le Stelei și 14-le echipei naționale (va invit să observați că de-o […]

Primul motiv nu e neapărat că Budescu a fost cel mai bun. Aici intervine relativul, opțiunea fiecăruia, e o chestiune de gust. Motivul în sine e acela că 11-le Stelei și 14-le echipei naționale (va invit să observați că de-o vreme „Budi” a renunțat la numărul 10, cu toate semnificațiile lui) face totul altfel. Că pune în scenă altceva. O simplă pasă de-a sa are altă nuanță și chiar altă culoare decât tușele clșasice. Un corner, o preluare, o centrare, un șut, toate se îmbracă în alte haine decât ale oamenilor obișnuiți.

Lucruri care la alții par scrâșnite, venite din efort și din chin, la el sunt firești. Cum adică, e așa de greu să dai o pasă de patruzeci de metri cu exteriorul? Să tragi la poartă dintr-un unghi din care toată lumea ar centra? Să marchezi direct din corner? Să marchezi la antrenament direct din parcarea stadionului? Imposibilul pentru alții devine o nimica toată pentru el. Iar Costică a adunat voturile care l-au urcat în vârful ierarhiei pentru că e singurul din peisaj care aduce aminte de foștii mari fotbaliști ai României.

Al doilea motiv se leagă de echipa națională. Cel mai bun fotbalist român al anului 2017 n-a jucat (aproape) deloc sub tricolor până în octombrie. Pentru că așa a vrut Daum. Iar dacă la vară nu vom fi la Mondiale, e și aceasta una dintre explicații. Când toată lumea vede că Budescu e cel mai bun, la tine nu intră în primii 11! Iartă-l, Budi, că mult ne-a făcut să suferim!