Uneori absurd, mereu necesar

Dacă va pretinde să fie sanctificat, Dumitru Dragomir va rămîne cu buza umflată. Nu sînt motive. Prin legea împotriva violenţei, preşedintele LPF şi-a rotunjit întrucîtva opera parlamentară, destul de săracă în fapte de arme. A reuşit să pună pe roate […]

Dacă va pretinde să fie sanctificat, Dumitru Dragomir va rămîne cu buza umflată. Nu sînt motive. Prin legea împotriva violenţei, preşedintele LPF şi-a rotunjit întrucîtva opera parlamentară, destul de săracă în fapte de arme. A reuşit să pună pe roate o lege în domeniul său, fotbalul, dar să recunoaştem că legea lui Arhimede, legea atracţiei universale sau legea lui Ohm sînt mult mai importante pentru omenire. Ca să nu mai vorbim de legea retrocedărilor, pe care mulţi dintre români o consideră chiar peste teorema lui Pitagora.

Legea trebuia, fără îndoială. Şi e bine că a venit. Dar nu era nevoie de torentul de absurdităţi care o împing din necesitate pînă la ilaritate. Aşa e la români. Un lucru bun devine prost şi hulit prin intermediul amănuntelor. Ele sînt cele care diferenţiază. De exemplu, suporterii n-au voie să strige contra Federaţiei sau a Ligii. Prin asta, instituţiile fotbalului se pun la adăpost, transformîndu-i automat pe contestatari în nelegiuiţi E o retezare a dreptului la liberă exprimare, demnă dacă nu de perioada Inchiziţiei, atunci măcar de anii lui Stalin. Că n-au voie cu steaguri, mai treacă-meargă, dar în galeriile italiene continuă să fluture drapele. De tot rîsul e că oamenii n-au ce căuta la meci cu hanorace şi şepci. Ca în bancul cu ursul şi iepuraşul, bă, tu de ce n-ai şapcă? În plin avînt legislativ, se va crea probabil o uniformă unică a suporterului, cu două ţinute ştoc, de vară sau de iarnă, unde dimensiunea cozorocului va fi stabilită prin vot, în Adunările Generale ale LPF. În fine, vom avea procurori la meciurile de mare risc. Să întrebăm în Coreea de Nord, dacă printre securiştii infiltraţi, ei aduc oamenii legii în peluze. Probabil că nu.

Dincolo de absurd, rămîne necesarul. Şefii de galerii sînt revoltaţi. Dragomir îşi ia deja porţia obişnuită la fiecare meci, dar contestările vin tocmai de la enormităţile de mai sus. De ele se leagă suporterii, prezenţa lor le dă apă la moară să protesteze. Legea, aşa cum e ea, stîrneşte comentarii. Dacă ar fi lipsit ipostazele ridicole pe care le-am enumerat, s-ar fi văzut doar felia, altfel groasă, a utilităţii. Vorba lui Mircea Sandu, legea va tria suporterii, lăsîndu-i doar pe cei în prezenţa cărora nu-ţi mai e frică să mergi pe stadion.
Ştiu că e impopular, că e un discurs iritant pentru fanii care constituie grosul cititorilor, dar o lege pentru apărarea rezonabilului pe arenele de fotbal e necesară ca apa. Fără paragrafele care stîrnesc rîsul, ea e în regulă. Nu e neapărat vorba de torţe, ci de principii. Cînd dai posibilitatea maselor de a se lega de ceva, cu siguranţă că se vor lega. În România şi oriunde în altă parte poţi fi bine intenţionat şi ferm, fără să fii absurd. Atunci nu mai are nimeni ce să comenteze.