De ce nu joacă Nicușor și Alex?

Selecționerul s-a dus la Bruxelles să vadă cum doi ”tricolori” se încălzesc admirând vedetele pariziene

A doua zi, după meci, au prânzit împreună. Nu cunoaștem încă detaliile meniului, dar probabil că atmosfera a fost agreabilă. Pe lângă Grand Place sunt terase multe, iar belgienii propun sute de feluri de bere, din toate secolele și de toate culorile. E și păcat să nu bei o bere cu selecționerul. Ce-i rău în asta?

Anderlecht, o rușine de echipă!
Când joci contra lui Neymar, Mbappe, Di Maria sau Cavani (i-am amintit numai pe cei din atac) ce-ți propui? Să nu iei multe și, dacă poți, să arăți și tu ceva. Să dovedești că nu ești în Liga Campionilor doar ca să-și rotunjească alții golaverajul pe spinarea ta. Că ești cel mai galonat club belgian din istorie, că ai câștigat pe vremuri trofee continentale, că băieții care-ți îmbracă tricoul mov sunt, cumva, chiar și pe departe, urmașii lui Van Himst, Haan, Rensenbrink, Coeck, Erwin Vandenbergh, Vercauteren.

Anderlecht n-a arătat nimic din toate astea. A fost masacrată public de PSG, arătând mai rău ca Steaua cu City la acel 0-5 sau cam ca Steaua în finalul meciului recent cu Sporting. Cu moș Desacht târându-și bătrânețile prin apărare (cât și le-a târât, până să fie schimbat), nici nu se putea mai mult.

Comportament de loseri, de pugiliști urcați în ring ca să încaseze deopotrivă pumni și bani. Mai bine că Stanciu și Chipciu n-au intrat pe teren!

Le Soir, seara și noaptea minții
Culmea e că după 0-4, presa belgiană a găsit și cuvinte bune pentru Anderlecht! La noi, la asemenea scor, ești mâncat, indiferent cine te bate și de câte sute de ori ai cota de piață mai mică decât a adversarilor. „Le Soir”, ziar belgian de prestigiu, a lăudat mijlocul lui Anderlecht, spunând că în prima repriză a fost de cinci stele. La 0-2 la pauză! Păi, dacă era 0-0 sau 1-0 pentru Anderlecht, de câte stele era mijlocul? De zece? De douăzeci?

E paradoxal cum oamenii se mulțumesc cu atât de puțin de la cea mai reprezentativă echipă de club a unui fotbal care dă o echipă națională superbă și performantă! Ce-i drept, fără niciun jucător de la Anderlecht, dar tot fotbal belgian se cheamă că este!

N-au jucat pentru că nu i-a băgat
Venit în locul lui Rene Weiler, noul antrenor al lui Anderlecht, Hein Vanhaezebrouck, un tip care are mai mult de zece kilograme pe fiecare literă a numelui de familie, vrea o echipă după chipul și asemănarea sa. Solidă, grea, de forță. Ce să caute semiușorii Stanciu și Chipciu într-o formulă în care principala însușire care te-ar putea titulariza e călcătura apăsată și urma adâncă lăsată în iarbă? Să stea pe bancă! Nu e nevoie de mingicari, până și Till Eulenspiegel, Buhoglindă, cum îi spunem noi, simbol național belgian, măcar era înalt, chiar dacă era slab de-l lua vântul!

Asta e filosofia și gata! Pe halterofilul tehnico-tactic al lui Anderlecht nu-l interesează nici că Stanciu și Chipciu trebuie să aibă meciuri în picioare și nici că selecționerul român a bătut atâta drum să-i vadă. Și e normal să nu-i pese de lucrurile astea, ci doar de propria cămașă. Dar când pierzi cu 0-4 poți să te gândești că dacă-i băgai pe românii ăia doi, mici și fâșneți, poate dădeai și tu măcar golul de onoare.