Mama de căpitan tot mamă rămâne

Doamna Emilia își vede fiul ostracizat, judecat nedrept și aspru de o lume rea și invidioasă.

Undeva prin aprilie, când Alibec dădea din mâini la fel ca și acum, dar mai dădea și din picioare, mai ales din stângul, cu care mai înscria și niște goluri, Gigi Becali spunea că neapărat trebuie să aibă o discuție cu mama proaspătului (atunci) căpitan al Stelei. Un fel de ședință cu părinții în care adulții stau spășiți în bănci, iar dirigintele spune unor capete plecate cum copiii lor mai chiulesc, mai trag pe ascuns câte o țigară sau nu sunt atenți la ore.

Între timp, problemele de disciplină tot nu s-au rezolvat, însă dirigintele nu mai cheamă părinții la școală, ci dă amenzi. Sigur că acei 75.000 de euro nu se vor pune niciodată în aplicare. E o măsură vremelnică, un pui de amenințare, până se repară ușa vestiarului de la Voluntari sau se usucă banderola Stelei, dată la spălat după ce-a căzut pe roua ierbii din Ilfov.

Mama, în schimb, spune lumii întregi că nu doar copilul ei e așa și pe dincolo. Că are pubalgie, că-l doare genunchiul, ce-i interesează pe ziariști că el și-a luat mașină de 170.000 de euro?, că doar câștigă 20.000 pe lună! Aici chiar are dreptate. Nu e niciun lux, nicio extravaganță. O mașină cât opt salarii și jumătate e ceva normal. În fond, există atâția oameni în jurul nostru care sunt plătiți cu 500 de euro pe lună și se lăfăie în second-hand-uri pe patru roți la 4.000 de euro, cu cauciucuri de rezervă cu tot și cu ITP valabil încă un an!

Am glumit, deși nu prea e de glumă. Doamna Emilia își vede fiul ostracizat, judecat nedrept și aspru de o lume rea și invidioasă. Martelat de o presă interesată numai de mașini și de datul din mâini. Băiatul nu bea, nu pierde nopțile, mai fumează uneori, dar nu mult, în fond e tânăr și e pe picioarele lui. Și doamna Emilia plânge, ca orice mamă al cărei copil e nedreptățit de lumea întreagă din jur.

Nu contează dacă ești mamă de țânc care a făcut buba în genunchi căzând de pe tricicletă sau dacă ești mama celui mai bun fotbalist român al anului trecut, căpitanul Stelei. Prin minte trec aceleași gânduri, inima suportă aceleași sentimente, sufletul trăiește aceleași emoții.

Doar că atunci când copilul a evoluat de la tricicletă la mașina despre care te plângi că lumea vorbește mai mult decât e cazul, trebuie să-ți pui un filtru.

Să-ți dai seama că deși tu, ca mamă, de căpitan sau de preșcolar, te descarci, îți verși năduful matern, fiului-căpitan îi faci un rău poate mai mare decât își face el singur dând cu banderola pe jos. Îl desenezi în fața societății ca pe un domn Goe cocoloșit, atunci când societatea vrea să vadă un bărbat matur ce a înțeles, și-a asumat ce-a făcut și n-are nevoie de mămoșenii care, atunci când „puiul” are 26 de ani, lasă lacrimogenul în urmă și se duc impetuos spre ridicol.