Cum a devenit Pușcaș disident din interior

Ceea ce spune Marcel Pușcaș de mai multă vreme pe Facebook și în emisiunile în care e invitat e clar că încalcă grav disciplina organizațională (așa îi place lui Răzvan Burleanu să se exprime), dat fiind că autorul afirmațiilor e (încă!) angajat FRF.

Dar în egală măsură spusele lui Pușcaș sunt logice, coerente, chiar dacă uneori sunt exprimate în registru acut, cum a fost propoziția cu schimbatul curvelor, nu al mobilei.

Acest text n-ar avea niciun fel de noimă și niciun dram de credibilitate fără mărturisirea că autorul și subiectul sunt prieteni (eu zic că buni) de mai mulți ani.

Era undeva în toamna lui 2013 când moderam o emisiune televizată zilnică la sport.ro. L-am invitat pe Răzvan Burleanu, pe care nu-l cunoscusem până atunci, în calitate de președinte al federației de minifotbal. România câștigase titlul european, intenționam să scot în evidență performanța, prin cap nu-mi trecea că emisiunea se va transforma în studio electoral.

Spre final, cam în ultimele zece minute de emisie, Burleanu, care probabil că era la prima sa apariție tv pe teme de fotbal, și-a anunțat candidatura la proximele alegeri de la FRF, atacându-i dur și abrupt pe Mircea Sandu și pe Gică Popescu. „Domnul Gheorghe Popescu”, așa îl numea Burleanu pe fostul mare fotbalist. Nu-l cunoștea personal, n-avea de unde!

După emisiune, pe care Pușcaș o văzuse, m-a sunat și am stat de vorbă câteva minute. Imediat cum am închis, Burleanu m-a rugat să-i dau numărul lui Marcel să se sfătuiască, să discute, să afle părerea unui om care n-a fost doar fotbalist a cărui tibie a trosnit pe teren, ci și antrenor (la 33 de ani, cu Rapidul pe San Siro), manager, proprietar de club, editorialist de presă scrisă, comentator tv, realizator, ani la rând, al unei emisiuni de sport. Cei doi s-au întâlnit, au vorbit îndelung, iar la alegeri, la care a candidat și el, Pușcaș și-a îndemnat în public votanții să-i ofere sufragiile lui Burleanu.

La schimb, a primit o funcție oarecum periferică, nedecizională, în Federație, iar părerile sale n-au fost aproape deloc luate în seamă. Nu doar cele referitoare la Daum, încă înainte de numirea acestuia, ci și multe altele, pe teme în care avea să se dovedească în timp că Pușcaș avusese dreptate.

După câteva luni de „verba volant”, a urmat un șir lung de mailuri trimise de contestatarul de astăzi pe adresele șefilor din FRF. În acele texte erau împărtășite cam acele opinii pe care Pușcaș le expune astăzi pe Facebook și la televizor. Și de care dacă s-ar fi ținut seama la timpul potrivit, probabil că juniorii, echipa națională și fotbalul în general ar fi mers mai bine.

Conducerea FRF vede orice contestare exprimată public ca pe un joc al unor interese oculte, concentrate mai ales în jurul persoanei lui Mircea Sandu. Acest text nu se poate încheia fără încă o precizare obligatorie. Marcel Pușcaș a fost, timp de un sfert de veac, cel mai vocal contestatar al lui Mircea Sandu. În mulți dintre acești ani, chiar singurul contestatar!